21:55:26 06.04.2026
Stiri

VIDEO // Poliția a REȚINUT o grupare specializată în FURTURI din locuințe. Aceștia au provocat daune de jumătate de MILION de lei. Liderul bandei este un fost angajat al trupelor speciale

Social 30.12.2018 15:11 Vizualizări2844

Organele de drept au destructurat o grupare infracțională, care era specializată în comiterea atacurilor tâlhăreşti şi furturilor din locuinţe. Răufăcătorii au comis mai multe spargeri și au sustras de la victime bunuri în valoare de 500 de mii de lei.

Suspecţii s-au dovedit a fi doi tineri de 24 şi respectiv 25 de ani, domiciliați în raionul Teleneşti. Liderul grupării este fost angajat al trupelor speciale și poseda o pregătire fizică bună. Acest lucru îl ajuta la pătrunderea în locuinţe, dar şi imobilizarea victimelor. Poliția a stabilit că gruparea respectivă activa de jumătate de an în zona de centru a republicii, având fiecare în parte roluri bine determinate. La fel, până la comiterea infracţiunii, aceştia filau victimele acumulând informaţii despre programul zilnic al acestora.

Totodată, Poliţia a acumulat probe concludente privitor la complicitatea suspecţilor în comiterea unui atac tâlhăresc şi unui furt de proporţii. Cu cagule pe cap, aceştia pătrundeau în locuinţe prin deteriorarea uşilor şi geamurilor și băteau crunt proprietarii. Victimele erau imobilizate și amenințate cu un pistol, după care furau tot ce le cădea sub mână, inclusiv sume de bani, arme de foc, bijuterii din aur.

Bănuiții au fost reținuți după ce polițiștii au aflat că aceștia pregătesc comiterea unui atac tâlhăresc, cu folosirea armei de foc. Victima acestora s-a devedit a fi un om de afaceri din municipiul Chişinău.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile şi automobilele suspecţilor au fost depistate şi ridicate mai multe bunuri: 3 pistoale de foc (anterior sustrase), circa 200 de cartuşe, încărcătoare, mijloace băneşti, obiecte din aur, benzi din plastic care erau folosite la imobilizarea persoanelor, cagule, mănuşi, răngi metalice folosite la forţarea uşilor şi geamurilor.

Suspecţii au fost reţinuţi şi plasaţi în arest pe un termen de 72 ore.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru „Tâlhărie” şi „Furt în proporţii deosebit de mari”. Conform legislaţiei în vigoare, suspecţii riscă o pedeapsă de la 7 la 12 ani. Organele de drept bănuiesc că cei doi sunt implicați și în comiterea altor infracțiuni de acest gen.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
06.04.2026 08:29 589 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1093 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1275 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.61 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte