VIDEO // Partidul „ȘOR” cere ANULAREA interdicțiilor la retransmiterea canalelor TV ruse
1148
Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” au prezentat astăzi la Parlament un proiect de lege, prin care propun anularea restricțiilor în privința unor emisiuni de la posturile rusești de televiziune. Liderul formațiunii, Ilan Șor, a precizat că amendamentul vine să anuleze o prevedere neconstituțională la solicitarea unui număr mare de cetățeni.
Prin intermediul unui mesaj video, Ilan Șor a menționat că formațiunea sa a fost mereu atentă la solicitările din partea membrilor de partid și ale cetățenilor. „În acest context, nu putem să nu răspund unui val tot mai mare de cereri din partea oamenilor care solicită anularea interdicției de a urmări emisiunile de la posturile TV din Rusia. Noi considerăm neconstituționale și nemotivate aceste interdicții. Cetățenii nu sunt copii pe care să-i înveți ce emisiuni să privească. Oamenii trebuie să poată să decidă singuri ce să urmărească și ce nu”, a declarat Ilan Șor.
Totodată, el și-a manifestat nedumerirea față de comportamentul președintelui Igor Dodon, care, deși s-a pronunțat împotriva legii respective și nu a promulgat-o, după ce a preluat toate pârghiile guvernării, nu a făcut nimic pentru a o anula. „Nu înțeleg cum, fiind la guvernare și extinzându-și controlul asupra întregii puteri în țară, nici măcar nu a încercat să schimbe sau să anuleze aceste amendamente”, a accentuat Ilan Șor.
În acest context, Șor a anunțat că fracțiunea Partidului „ȘOR” a elaborat o inițiativă care prevede anularea interdicțiilor respective neconstituționale din Codul serviciilor media audiovizuale. El a îndemnat și alte fracțiuni parlamentare, în special pe deputații care au fost împotriva limitărilor respective, să susțină proiectul, astfel încât oamenii să fie cu adevărat liberi.
Deputatul Partidului „ȘOR”, Igor Himici, a adăugat în cadrul briefingului că interdicțiile actuale au fost criticate de experți internaționali și contravin normelor internaționale în domeniu, dar și legislației naționale, în primul rând Constituției. .„Soluția pentru a asigura informarea corectă a cetățenilor nu este interdicția unor posturi de televiziune, dar educația mediatică a populației, care să poată deosebi știrile false”, a declarat deputatul.
În același context, deputatul Denis Ulanov, membru al Biroului permanent al Parlamentului, a anunțat că va propune chiar miercuri includerea inițiativei pe agenda parlamentară, astfel încât să fie votată în două lecturi pe parcursul acestei săptămâni. „Sperăm că vom găsi o majoritate parlamentară care să gândească rațional, dar nu politic. Să demonstrăm că libertatea cuvântului nu este doar o lozincă politică”, a declarat el.
Amintim că Parlamentul din legislatura precedentă a operat modificări la vechiul Cod al Audiovizualului, intrate în vigoare în 2018, prin care s-a interzis transmisiunea unor categorii de emisiuni, în special cele cu caracter politic și militar dintr-un șir de state, inclusiv din Rusia. Ulterior a fost adoptat un nou Cod – cel al serviciilor media audiovizuale, care a păstrat interdicțiile respective.
07.11.2025
11:50
96
Igor Grosu reafirmă angajamentul Moldovei pentru integrarea europeană în fața Robertei Metsola, la Chișinău
07.11.2025
11:48
89
Apneea obstructivă de somn crește riscul de leziuni cerebrale: concluziile unui studiu recent din Coreea de Sud
07.11.2025
11:37
108
Roberta Metsola marchează prezența UE în Moldova cu inaugurarea Biroului Parlamentului European la Chișinău
96
Discuții prietenoase între Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei: un pas spre întărirea legăturilor bilaterale dintre Moldova și Ucraina
07.11.2025
11:05
116
Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, susține un discurs special în fața deputaților moldoveni
07.11.2025
11:05
101
Fermierul moldovean revoluționează agricultura cu irigare prin picurare, susținut de IFAD
07.11.2025
10:57
116
Rețea infracțională destructurată la Penitenciarul Brănești: Percheziții pentru destructurarea grupării conduse de "Kitaeț" în detenție
07.11.2025
10:45
220
Taximetrist drogat și șofer recidivist, condamnați la închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor în Florești
07.11.2025
10:24
238
Roberta Metsola în vizită oficială la Chișinău: întâlniri și discursuri importante în Parlamentul Republicii Moldova
07.11.2025
09:34
332
Roberta Metsola, discurs important la ședința solemnă a Parlamentului din Chișinău: „Sunt aici pentru a transmite un mesaj puternic de susținere MOLDOVENILOR - locul R. Moldova este în Europa”
07.11.2025
11:50
2
Igor Grosu reafirmă angajamentul Moldovei pentru integrarea europeană în fața Robertei Metsola, la Chișinău
07.11.2025
11:48
24
Apneea obstructivă de somn crește riscul de leziuni cerebrale: concluziile unui studiu recent din Coreea de Sud
07.11.2025
11:37
31
Roberta Metsola marchează prezența UE în Moldova cu inaugurarea Biroului Parlamentului European la Chișinău
38
Discuții prietenoase între Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei: un pas spre întărirea legăturilor bilaterale dintre Moldova și Ucraina
07.11.2025
11:05
50
Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, susține un discurs special în fața deputaților moldoveni
07.11.2025
11:05
43
Fermierul moldovean revoluționează agricultura cu irigare prin picurare, susținut de IFAD
07.11.2025
10:57
80
Rețea infracțională destructurată la Penitenciarul Brănești: Percheziții pentru destructurarea grupării conduse de "Kitaeț" în detenție
07.11.2025
10:45
213
Taximetrist drogat și șofer recidivist, condamnați la închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor în Florești
07.11.2025
10:24
227
Roberta Metsola în vizită oficială la Chișinău: întâlniri și discursuri importante în Parlamentul Republicii Moldova
07.11.2025
09:34
324
Roberta Metsola, discurs important la ședința solemnă a Parlamentului din Chișinău: „Sunt aici pentru a transmite un mesaj puternic de susținere MOLDOVENILOR - locul R. Moldova este în Europa”
07.11.2025
09:30
414
Rețeau lui Șor se DESTRAMĂ, în timp ce oligarhul fugar se ascunde la Moscova. Vicepreședinta OT Râșcani a fostului Partid „Șor”, pe banca acuzaților
07.11.2025
09:29
377
Congresul SUA înfruntă Pentagonul: retragerea trupelor din România ar favoriza Moscova și slăbi NATO
07.11.2025
09:26
303
Bărbat din Fălești, acuzat de agresiune cu fierul de călcat asupra soției și amenințare cu cuțitul a fiului său minor
07.11.2025
08:04
393
Horoscopul zilei 07.11.2025
07.11.2025
00:05
707
Liderii mondiali recunosc eșecul Acordului de la Paris și cer acțiuni urgente la summitul de la Belem
06.11.2025
20:30
708
Republica Moldova, invitată pentru prima dată la reuniunea fiscală europeană TADEUS: Pas spre integrarea în UE
06.11.2025
20:27
918
Schimbări meteo în Republica Moldova pe 07.11.2025
06.11.2025
20:22
760
Aderarea Moldovei la UE: Victoria finală dorită de Igor Boțan în fața presiunilor externe
06.11.2025
19:35
619
Premierul Munteanu și ambasadorul UE discută despre accelerarea integrării europene a Moldovei
06.11.2025
19:30
848
Militar rus condamnat pe viață în Ucraina pentru executarea unui prizonier de război ucrainian
06.11.2025
18:59
708
Igor Grosu propune un nou Secretar general al Parlamentului: Victor Agrici, omul din interiorul PAS
06.11.2025
18:36
582
CEC oferă finanțări partidelor în funcție de voturi și candidați aleși, dar unele formațiuni rămân fără alocații în noiembrie și decembrie
06.11.2025
18:26
645
Moldova și Ucraina își consolidează parteneriatul pentru integrarea europeană: Întrevedere între Alexandru Munteanu și ambasadorul ucrainean
06.11.2025
18:23
610
România, pilon de sprijin esențial pentru Republica Moldova - Mulțumirile lui Mark Rutte
06.11.2025
17:59
550
Parteneriatul Global pentru Educație sprijină modernizarea sistemului de învățământ din Moldova cu proiecte ambițioase și finanțări semnificative
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.71
1 USD
17.11
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














