VIDEO // NY, Tokio, Moscova, Paris, Chișinău – o prezentare exclusivistă a filmului „Dior&I”. La cinci copii li s-a oferit o nouă șansă
1494
Chișinăul s-a aliniat marilor orașe ale lumii. O peliculă exclusivistă „Dior&I” a fost prezentată în capitala noastră, în cadrul unui eveniment festiv, organizat de o agenție de turism, cu 350 de invitați, aleși pe sprânceană. Artiștii, oameni de afaceri, jurnaliști și personalități din lumea mondenă au putut vedea în premieră, un film din culisele casei de modă. Totodată, invitații au oferit câte 50 de euro pentru cinci copii care suferă de boli grave.
„Este o mare realizare să aduci o asemenea creație cinematografică la Chișinău. Filmul a fost prezentat până acum în cinci cele mai mari orașe ale lumii, doar în cadrul unor astfel de evenimente închise, cu spectatori-vedete, personalități cu nume mondial”, a spus Tatiana Deliu, director al agenției de turism.
Evenimentul a purtat o notă caritabilă majoră. Partenerul prezentării, fundația de caritate „Miron Shor”, a sensibilizat publicul, aducând în atenția invitaților cinci copilași care suferă de boli grave. Cei 350 de invitați au avut posibilitatea să doneze câte 50 de euro de fiecare pentru ca acești copii din R. Moldova să aibă o viață normală.
Plus la asta, fundația s-a angajat să doneze 200 000 de lei pentru tratamentul micuților. „Toata lumea a avut o satisfacție dublă după acest eveniment. Asta pentru că ne-a reușit să combinăm caritatea cu mondenul, frumusețea cu bunătatea. O combinație perfectă care aduce cele mai frumoase roade, și anume șansa să poți ajuta acești copii, care au acum o mare nevoie de susținerea noastră”, a spus Deliu.
Filmul „Dior&I” întredeschide culisele uneia dintre cele mai renumite case de modă din lume. În aprilie 2012, Raf Simons a fost desemnat noul director creativ al casei de modă „Dior”, având o misiune extrem de dificilă - să conducă cel mai vestit brand din istoria modei, venind în această postura după două nume mari ca Yves Saint Laurent și John Galliano. Pe lângă aceasta, Raf Simons are o mare provocare în față sa, cea de a crea prima colecție haute couture în doar 8 săptămâni.
Beneficiarii evenimentului de caritate:
1. Cristian L., 4 ani,
diagnosticul – esofag atrofiat
Copilul a suferit 10 operații de extindere a esofagului și la fiecare trei luni trece un nou control. Atunci este stabilită o nouă intervenție.
2. Nadejda S., 6 ani,
diagnosticul – leucemie
Copilul necesită tratament costisitor, mai ales că apar complicații.
3. Alexandra P., 12 ani
diagnosticul – paralizie cerebrală
Fetița are nevoie de scaun rulant, reabilitare și bretele postoperatorii
4. Arina G., 5 ani
diagnosticul – leucemie acută
5. Alexei L., 17 ani
diagnosticul – limfom Hodgkin
Alexei se luptă cu boala și pe parcursul următorilor doi ani are nevoie de tratament. Actuamente are nevoie de terapie intensivă și tratamentul de sustinere.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















