VIDEO // MII de hectare din R. Moldova, COMPROMISE de la începutul anului: Pompierii roagă cetățenii să NU dea foc vegetației, iar poliția amintește sancțiunile pentru arderile necontrolate


Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit, de la începutul anului curent, în 1 335 de misiuni de lichidare a focarelor de vegetație.
Incendiile au compromis, în lunile ianuarie și februarie curent, deja 6 223 de hectare de teren de pe tot teritoriul R. Moldova.
Sâmbăta trecută, de exemplu, pompierii au stins peste 1 000 ha de vegetație aprinsă, dintre care peste 150 ha - la periferia capitalei, în sectorul Râșcani.
Șeful Direcției generale prevenție a IGSU, colonelul Oleg Malașevschi, a atenționat astăzi, într-o conferință de presă, că astfel de focare sunt tot mai numeroase, iar pagubele - tot mai mari.
IGSU îndeamnă cetățenii să nu dea foc ierbii, stufărișului și gunoiului menajer, întrucât în condiții de umiditate redusă, vânt și temperaturi ridicate orice scânteie se poate răspândi cu repeziciune.
La același eveniment, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică, colonelul Victor Manole, a amintit că incendiile provocate sunt pedepsite, iar răufăcătorii se pot alege cu sancțiuni administrative.













































































