VIDEO // Maia Sandu, ACUZAȚII la adresa lui Dodon, în prima APARIȚIE PUBLICĂ după mai multe zile. „Președintele e îngrijorat de știrile FALSE, dar el este cel care FINANȚEAZĂ cele mai multe site-uri de știri false”
3739
Captură Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care nu a mai avut apariții publice de mai bine de o săptămână, a realizat un live pe Facebook, în care a vorbit despre problemele cu care se confruntă primarii formațiunii din 80 de localități ale R. Moldova, în contextul pandemiei cu COVID – 19.
Maia Sandu ar fi filmat acest live de la ea de acasă și de câteva ori chiar a tușit. „Prieteni, sper că sunteți bine”, așa și-a început mesajul Maia Sandu.
Citește și: Dodon amenință agenții economici și jurnaliștii cu PENALITĂȚI: „Situația de urgență ne permite”
Politiciana spune că, în ultimele zile, conducerea PAS a comunicat cu oamenii din mai multe domenii privind pandemia COVID – 19. „Am vrut să aflăm care sunt problemele cu care se confruntă în această situație de criză. Am discutat și cu 80 de primari ai PAS din 24 de raioane. Am identificat probleme majore și cerem autorităților să vină cu soluții”, a spus fosta prim-ministră.
De asemenea, politiciana s-a referit și la declarația președintelui Igor Dodon, care a amenințat jurnaliștii cu penalități, dacă vor publica știri false.
„Vedem că președintele este îngrijorat de știrile false, dar anume el este care finanțează cele mai multe site-uri de știri false. Noi știm că nu putem avea încredere în el, dar putem să ne informăm din surse credibile și să nu răspândim paginile false”, a punctat Maia Sandu.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















