VIDEO // Luptătoarea Anastasia Nichita a primit un APARTAMENT din partea Guvernului. Mai mulţi sportivi cu succese remarcabile ar putea fi remuneraţi
3123
Campioana europeană la lupte Anastasia Nichita a primit un apartament din partea statului. Cheile de la casă i-au fost înmânate de premierul Pavel Filip, după ce Guvernul a aprobat o decizie în acest sens.
,,Așa cum poartă faima unei țări un sportiv de performanță nu o face nimeni. Și mândria pe care o resimțim noi atunci când este arborat drapelul R. Moldova, nu are margini”, a spus Pavel Filip.
Și antrenorului sportivei, Tudor Cârlan, a fost distins cu Diploma de Onoare a Guvernului. Totodată, premiul special pentru antrenorii care formează sportivi de excepție a fost majorat, în aceeași ședință, de la 3 mii la 50 de mii de lei.
Premierul asolicitat, de asemenea, Ministerului Finanțelor și al Educației, în comun cu AgențiaProprietății Publice să elaboreze un Regulament prin care din fiecare Parteneriat Public Privat pe care le au ministerele să fie constituită o rezervă a Guvernului pentru premierea sportivilor care înregistrează rezultate remarcabile.
„Noi întotdeauna vorbim că mulți dintre sportivii de performanță părăsesc R. Moldova. Cred că această susținere acordată sportivilor de către stat va fi un motiv suplimentar să-i ținem acasă”, a conchis Filip.
Luptătoarea Anastasia Nichita a devenit în premieră campioană europeană Under 23. Asta după ce s-a clasat pe locul 2 în 2017 și 2018. Anastasia Nichita a concurat până acum la 10 Campionate Mondiale și Europene la nivel de cadeți, tineret sau Under 23 și de fiecare dată a urcat pe podium.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















