VIDEO // I-a pus pavaj în curte unui gospodar din Chișinău și s-a întors peste câteva luni ca să-l FURE: Prejudiciu de aproape 200 de mii de lei
1759
L-a angajat să-i pună pavajul în curte vara trecută, dar s-a întors peste jumătate de an cu un complice, pe ascuns, pentru a-l jefui.
Doi tineri de 18 și 34 de ani, originari din raionul Leova, care s-au dovedit a fi rude, au fost reținuți de către polițiștii din Chișinău, fiind bănuiți de comiterea unui furt din locuință în proporții mari.
Oamenii legii au fost alertați de către proprietarul casei din Chișinău, spunând că i-au fost furate bijuterii din aur, un telefon mobil „Iphone 11”și patru ceasuri de mână, toate în valoare de peste 183 de mii de lei.
Indivizii au pătruns în locuință prin deteriorarea geamului, iar în cadrul perchezițiilor la domiciliile acestora au fost depistate o parte din bunurile sustrase.
Bărbații și-au recunoscut vina, organizatorul furtului fiind bărbatul de 34 ani care a efectuat, vara trecută, lucrări de punere a pavajului în curte acelei case. Anterior acesta a mai fost judecat pentru infracțiuni similare.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar tânărul este cercetat în stare de libertate, ambii riscând închisoare de la 5 la 10 ani.
12.03.2026
20:48
520
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
19:06
565
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
15:43
547
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
523
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
12:36
648
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
11.03.2026
20:58
674
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
17:19
703
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
781
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
14:57
630
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:26
767
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
12.03.2026
21:53
384
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
507
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
499
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
448
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
423
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
553
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
478
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
590
ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
12.03.2026
16:38
508
Disney+ lansează Verts, flux de videoclipuri scurte în stil TikTok pentru a crește interacțiunea pe platformă
12.03.2026
15:43
538
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
515
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
15:22
482
Google Maps introduce funcția AI „Ask Maps” și navigare imersivă 3D cu ghidare vocală îmbunătățită
12.03.2026
14:21
588
Group14 deschide în Coreea de Sud o fabrică de materiale pentru baterii cu încărcare „flash” destinate vehiculelor electrice
12.03.2026
12:36
640
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
596
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
721
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
1798
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
659
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
872
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
772
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
669
Horoscopul zilei 12.03.2026
737
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
784
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
836
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
741
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














