Video // Gemeni născuţi prematur DOVEDESC legătura strânsă pe care o împart
2052
sursa: google.ro Conexiunea dintre gemeni se formează în timp ce cresc în pântecul mamei şi va ţine pentru toată viaţă. Legătura dintre ei este mult mai specială decât cea întâlnită la alţi fraţi.
Doi gemeni nou-născuţi din Australia au demonstrat că dragostea nu are limită de vârstă.
Kristian şi Kristiana s-au hotărât să vină mai devreme pe lume - la doar șapte luni şi jumătate, cântărind fiecare câte un kg. Cei doi frăţiori se lupta să supravieţuiască.
Anthea Jackson-Rushford din Victoria, Australia, şi-a născut bebeluşii înainte de termen. Riscurile sunt foarte mari în cazul unei naşteri premature. Proaspăta mămică s-a temut pentru viaţa micuţilor ei. Însă, se pare că gemenii sunt nişte adevăraţi luptători.
Bebeluşii sunt ţinuţi sub observaţie şi fac progrese incredibile. Ceea ce i-a uimit pe părinţii lor este conexiunea dintre ei. Micuţii se ţin tot timpul de mână. Au nevoie să se simtă unul pe celălalt, aşa cum o făceau în pântecul mamei.
Au fost filmaţi în timp ce stăteau la pieptul tatălui lor, Glen. În ciuda tuburilor şi firelor la care sunt conectaţi, dragostea dintre cele două mici suflete depăşeşte orice limită. Micuțul Kristian pare că vrea să se asigure că fetiţa este în siguranţă şi caută să o atingă pe mână.
Filmuleţul cu cei doi a ajuns şi pe reţelele de socializare. A topit mii de suflețele pentru că a devenit în foarte scurt timp viral. A primit milioane de aprecieri şi vizualizări şi nenumărate comentarii încurajatoare pentru părinţi.
Sursa: qbebe.ro
06.01.2021
10:34
30.11.2018
12:00
09.08.2018
17:02
29.07.2018
17:02
30.03.2018
17:40
06.10.2017
13:40
14.07.2017
19:01
04.07.2017
12:01
09.06.2017
17:03
21.03.2017
13:20
04.02.2017
16:02
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















