Stiri

VIDEO // Flori și poezii pe Aleea Clasicilor din centrul Chișinăului, în ziua în care Grigore Vieru ar fi împlinit 86 de ani: „Poezia sa este deja în ADN-ul mai multor generaţii”

Actualitate 14.02.2021 16:17 Vizualizări2196
VIDEO // Flori și poezii pe Aleea Clasicilor din centrul Chișinăului, în ziua în care Grigore Vieru ar fi împlinit 86 de ani: „Poezia sa este deja în ADN-ul mai multor generaţii” Vlad Bilețchi // Facebook

Amintiri, flori și poezii astăzi pe Aleea Clasicilor din centrul Chișinăului, în ziua în care poetul Grigore Vieru ar fi împlinit 86 de ani.

Scriitori, elevi de la mai multe instituţii de învăţământ, funcționari, reprezentanți ai Asociației „UNIREA-ODIP”, dar și simpli iubitori ai poeziei lui Grigore Vieru au adus un omagiu la bustul scriitorului pe care l-am pierdut acum 12 ani.

Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, s-a declarat mândru că „am mers în aceeași luntre a clipei împreună” și pe fiecare dintre cei prezenți astăzi la bustul lui Grigore Vieru îi leagă „amintiri frumoase și emoționante” cu regretatul poet național.

La rândul său, academicianul Mihai Cimpoi a ținut să precizeze că Grigore Vieru este și acum „cu noi în lupa pentru limba română, pentru valorile noastre și imaginea noastră culturală”.

„Grigore Vieru este printre noi, este ca şi denumirea unei cărţi ale sale, este „Aproape”. Poezia sa este deja în ADN-ul mai multor generaţii, deoarece opera sa este cunoscută de la mic la mare", a declarat și Călin Vieru, fiul regretatului Grigore Vieru.

Vlad Bileţchi, preşedintele Asociaţiei „UNIREA-ODIP” a amintit o declarație a maestrului: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”.

„Prin poezia şi cuvântul său înălţător, Vieru a stat la baza Mişcării de Renaştere Naţională, iar versurile sale au promovat cele mai frumoase valori: mama, neamul românesc, limba română, credinţa. Este de datoria tinerei generaţii să promoveze opera marelui poet, cel care prin simplitatea sa ne-a lăsat o adevărată moştenire culturală”, a spus Bilețchi.

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935
, în satul Pererâta, județul Hotin, iar visul său de-o viață a fost Unirea: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”; „Vreau să văd Unirea şi să mor”.

Poetul a fost unul dintre liderii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia și ne-a lăsat moștenire poezii care completează fondul de aur al literaturii românești.

Casa în care a copilărit poetul din satul Pererâta a fost transformată în muzeu, iar mai multe licee din R. Moldova îi poartă numele.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 624 Horoscopul zilei 24.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 24.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri