VIDEO // Expoziția „Basarabenii în Gulag”, dedicată victimelor deportărilor regimului stalinist, inaugurată în două VAGOANE instalate în PMAN. Ministrul Culturii și-a luat angajamentul să deschidă în fiecare localitate câte un MUZEU al memoriei
2586
În Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), simbol al Renașterii Naționale, a fost inaugurată joi, 6 iulie, expoziția „Basarabenii în Gulag”, dedicată victimelor deportărilor regimului stalinist.
Expoziția a fost amenajată în două vagoane de tren, asemănătoare cu cele în care acum 74 de ani au fost încărcați peste 35 de mii de gospodari basarabeni și deportați la mii de kilometri de casă. Un vagon găzduiește o expoziție tematică, cu piese de la Muzeul Național de Istorie și cărți tematice de la Biblioteca Națională, iar în al doilea va fi proiectat filmul documentar „Siberia din Oase”, în regia Leontinei Vatamanu, zilnic până duminică, între orele 18:00 - 20:00.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și-a luat angajamentul ca peste un an, atunci când se împlinesc 75 de ani de la această zi neagră din istoria Basarabiei, să existe câte un muzeu al memoriei în fiecare localitate din R. Moldova. Aceste muzee ar putea fi deschise chiar în vagoane de tren.

CITIȚI și VIDEO // Flori, lumânări, clopote și discursuri în memoria victimele deportărilor staliniste, la Chișinău. Maia Sandu: „Federația Rusă, moștenitoarea de drept a URSS, nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru aceste tragedii ale trecutului”
„Astăzi se împlinesc 74 de ani de la acea neagră zi în istoria Basarabiei, când zeci de mii de cetățeni au fost treziți noaptea cu patul armei, încărcați în vagoane, mult mai rele decât acestea două, și duși la mii de kilometri de casă. Mulți dintre ei au fost duși pentru totdeauna. Nu li s-a explicat de ce, pentru ce și cum. Noi nici până astăzi nu am găsit răspunsuri la aceste întrebări. Mai avem foarte mult de lucru în acest sens și, din păcate, viteza cu care ne mișcăm lasă de dorit”, a declarat astăzi ministrul Prodan, în cadrul evenimentului de inaugurare a expoziției din PMAN.
Potrivit ministrului, cetățenii R. Moldova nu trebuie să uite nicio clipă despre deportările în masă puse la cale de regimul criminal comunist.
„Asemenea vagoane trebuie instalate nu doar în fața Guvernului. Astfel de vagoane și astfel de expoziții trebuie să fie în fiecare localitate din R. Moldova. Pentru că în spatele memoriei celor deportați sunt oameni concreți, familii care au fost ridicate din fiecare localitate. Istoricii noștri au făcut o muncă extraordinară și au adunat această memorie în volumele „Cartea Memoriei”. Fiecare localitate trebuie să se „înarmeze” cu aceste cărți și să-și cunoască istoria localității, istoria oamenilor ridicați și deportați. Această tragedie a poporului nostru constituie o genă, care trebuie să ne reprezinte pentru totdeauna. Dacă noi nu o să ne asumăm această istorie și această memorie, atunci jertfa strămoșilor noștri a fost în zadar. Cea mai mare crimă ar fi să trecem ușor peste asta. Trebuie să intervenim în educația copiilor, în educația maturilor, în mesajul permanent pe care îl comunicăm, pentru că doar asumându-ne această soartă, această memorie, noi vom putea construi mai departe societatea noastră europeană, vom avem propria identitate în marea familie europeană”, a adăugat Sergiu Prodan.
De asemenea, ministrul Culturii și-a luat un angajament în fața celor care au avut de suferit de pe urma deportărilor, dar și rudelor acestora.
„Vreau astăzi să-mi iau un angajament. Trebuie să depunem toate eforturile pentru ca peste un an, când o să ne întrunim iarăși în această zi, să putem spune ce pași concreți am făcut noi pentru ca aceste cuvinte să se transforme în fapte și lucruri concrete. Eu cred că un an este un termen suficient pentru ca să asigurăm deschiderea unor muzee ale memoriei în fiecare localitate. Doar împreună vom reuși să preluăm exemplul altor popoare, care cu atâta grijă își consolidează memoria și tragediile prin care au trecut. Poporul evreiesc este un exemplu în acest sens.

Totodată, contestarea acestei tragedii trebuie să fie infracțiune penală și sancționată. Dacă și după 74 de ani mai există politicieni care spun că nu a fost mare lucru, că nu suntem singurii, că toată Uniunea Sovietică a trecut prin asta... 20% din populația țării a fost afectată direct și indirect de deportări. Trebuie să ne concentrăm eforturile pentru ca, la 75 de ani, să avem lucruri concrete, aceste pietre de temelie, puncte de reper pentru societatea noastră. Dacă ÎS „Calea Ferată a Moldovei” are suficiente vagoane de acest fel, atunci merită de instalat în fiecare localitate, iar în interior să fie organizat un spațiu al memoriei”, a punctat Sergiu Prodan.
Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a scos în evidență calitățile victimelor represiunilor staliniste.
„Aceste deportări au constituit o adevărată tragedie și, dacă ne uităm la acele evenimente, atunci putem vedea cât de diabolic poate fi un regim. Cât de perfid a fost acel regim în încercarea de a depersonaliza un popor. I-au ales pe cei despre care înțelegeau că nu au cum să-i transforme, să-i supună. Chiar dacă au fost duși în condiții inumane, ei și acolo le-au dat o lecție – s-au organizat exemplar, au continuat să rămână gospodari. Putem spune pe undeva că i-au civilizat pe cei de acolo. Ei nu au parazitat, dar au construit case, gospodării”, a declarat Igor Grosu.
De asemenea, spicherul a menționat că deportații, cu mici excepții, au rămas fideli principiilor pe care le-au avut și nu au idolatrizat niciodată regimul criminal.
„Acești oamenii au rezistat zeci de ani, au păstrat memoria, au transmis-o copiilor… Au urmat cu sfințenie sărbătorile religioase. Istoricii spun că, dacă nu-ți știi trecutul, riști să repeți istoria. Ceea ce vedem alături la vecinii noștri ucraineni… Am sperat că lumea a învățat din greșeli, dar vedem astăzi sute de mii de cetățeni strămutați, copii despărțiți de familii. Este un fel de deja-vu. Ai impresia că imperiul acesta sau ce a mai rămas din el, în încercarea de a renaște, iarăși aduce suferințe și distruge destine. E obligația noastră să le spunem copiilor noștri despre aceste tragedii, pentru că fiecare sat a avut de suferit. Mă închin celor care au păstrat această memorie și felicitări celor care au venit cu această idee (de a amenaja expoziția în două vagoane n.r.). Aceste lucruri trebuie multiplicate, e necesar să organizăm caravane, expoziții, cu implicarea istoricilor, dar mai ales martorilor oculari”, a conchis Igor Grosu.
13.06.2023
09:39
2161
Premierul Dorin Recean: „Regimul totalitar al lui Stalin a încercat să șteargă identitatea și să frângă spiritul poporului nostru”
06.07.2022
12:59
2265
VIDEO, FOTO // Lacrimi și tristețe la monumentul „Trenul durerii”, în memoria victimelor celui de-al doilea val al deportărilor staliniste din anul 1949. Putin, somat să plătească DESPĂGUBIRI familiilor deportate în vagoane pentru ANIMALE
06.08.2018
18:03
8263
Drama bucovinenilor şi a basarabenilor fugiţi în Banat din calea urgiei staliniste: „Se şoptea cu groază: «Siberia!»“
06.07.2017
12:40
4244
CLINCI verbal între Voronin și Candu, după ce în Parlament s-a ținut un minut de reculegere în memoria DEPORTAȚILOR: „Astăzi, de către actuala guvernare sunt deportați 200 de mii de cetățeni”
05.04.2017
17:30
1993
Copii în „comă” după ce au aflat că vor fi deportați
10.12.2014
15:21
4545
FOTO // DEPORTAȚI fără nicio explicație. Mărturiile moldovenilor INTERZIȘI în Rusia
06.07.2014
11:31
2481
Reportaj FOTO // Amintiri și lacrimi din GULAG, în scuarul Gării
03.07.2013
10:14
2443
Ajutor material pentru foştii deportaţi şi deţinuţi politici
18.05.2026
00:08
41
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
411
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
20:02
375
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
360
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
604
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
373
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
435
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
762
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
650
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1157
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1407
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
960
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
886
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
940
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1531
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
844
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1582
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
824
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
891
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
871
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1655
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
857
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
1043
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
940
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
976
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
1009
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
1140
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39





Inapoi














