VIDEO // Eventualele alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în baza sistemului electoral mixt sau proporțional? Verdictul Curții Constituționale
2136
Curtea Constituțională (CC) susține că alegerile parlamentare anticipate pot avea loc în baza unor reguli stabilite cu cel puțin un an înainte de data desfășurării acestora și publicate în „Monitorul Oficial”.
„Rațiunile articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție nu interzic desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate potrivit regulilor altui sistem electoral decât cel aplicat la alegerile parlamentare ordinare, dacă este respectată regula publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a normelor privind sistemul electoral aplicabil cu cel puțin un an înainte de data alegerilor”, a anunțat astăzi Domnica Manole, președinta CC.
„Alegerile desfășurate pana la 17 august 2020 pot avea loc pe baza sistemului mixt. Alegerile desfășurate după 17 august 2020 vor avea loc conform sistemului proporțional”, a exprimat esența deciziei de astăzi a Curții Constituționale deputatul Sergiu Litvinenco.
Curtea Constituțională a pronunțat, astfel, dispozitivul hotărârii referitoare la sistemul electoral în baza căruia ar urma să se desfășoare eventualele alegerile parlamentare anticipate. Sesizarea a fost depusă de către deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea încă în octombrie 2019, după revenirea la sistemul proporțional de vot, atunci când funcționa alianța de guvernare dintre Blocul ACUM și socialiști.
Analiza Curții:
Potrivit articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, Parlamentul trebuie să reglementeze sistemul electoral prin lege organică. Cu privire la această competență a Parlamentului, în Hotărârea nr. 15 din 27 mai 1998, Curtea Constituţională a reținut: „Parlamentul este unicul organ în măsură să adopte orice tip de scrutin sau modalitate de atribuire a mandatelor de deputat. Astfel, rămâne la discreţia organului legislativ să decidă care sistem electoral să fie aplicat: majoritar, proporţional sau mixt […]. Opţiunea pentru o variantă sau alta şi consfinţirea ei în legea electorală depinde de situaţia social-politică din ţară, de nivelul de dezvoltare a sistemului politic din societate. […] statul aplică legal un anumit tip de scrutin pornind de la nivelul dezvoltării sistemului politic al societății, de la problemele pe care şi le propune pentru soluţionare şi de la alte circumstanțe. Aceasta este o chestiune de oportunitate politică.”
În acelaşi timp, Curtea a subliniat în jurisprudența sa că, deşi Parlamentul are competența de a reglementa prin lege organică sistemul electoral, această competență nu poate să exceadă spiritului şi literei Constituţiei (HCC nr. 15 din 27 mai 2014, §52; HCC nr. 15 din 16 iunie 2015, § 52). Reglementările pe care le adoptă trebuie să respecte caracterul accesibilității, clarității și previzibilității legii. La adoptarea Codului electoral şi a oricărei legi organice de modificare sau completare a acestuia, Parlamentul trebuie să acționeze în conformitate cu valorile constituţionale ale statului de drept (a se vedea HCC nr. 15 din 27 mai 2014, § 53; DCC nr. 51 din 6 iunie 2017, § 36; DCC nr. 124 din 15 decembrie 2017, § 40)
Curtea a notat că alegerea unui sistem electoral reprezintă o decizie importantă pentru orice democrație și nu ar trebui să fie adoptată ca un compromis politic de către grupurile politice, ci printr-un consens larg obținut într-un proces de consultații publice. Această decizie ar trebui să constituie rezultatul unui proces transparent, cu implicarea partidelor parlamentare și extraparlamentare, precum și a reprezentanților societății civile. Obținerea consensului privind alegerea unui sistem electoral contribuie la acceptarea, legitimitatea și stabilitatea sistemului de guvernare (a se vedea Avizul comun al Comisiei de la Veneția și OSCE CDL-AD(2017)012 din 15, 16-17 iunie 2017 privind sistemul electoral pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, § 36).
În Hotărârea nr. 11 din 26 aprilie 2019 (§§ 20-21), Curtea a făcut trimitere la Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de către Comisia europeană pentru democrație prin drept (Comisia de la Veneția) în cadrul celei de-a 52 reuniuni plenare (Veneția, 18-19 octombrie 2002). Comisia de la Veneția subliniază căprincipiile fundamentale ale sistemului electoral european pot fi garantate numai dacă sunt respectate câteva condiţii-cadru.Una dintre aceste condiții prevede că legea electorală trebuie să se bucure de o anumită stabilitate, pentru a nu face obiectul unei manipulări partizane (paragraful58din Codul bunelor practici în materie electorală). Stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral şi este esenţială pentru consolidarea democraţiei. Prin urmare, modificarea frecventă a normelor sau caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul. Alegătorul poate conchide, în mod corect sau incorect, că dreptul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere şi că votul alegătorului nu mai este elementul esențial care decide rezultatul scrutinului(paragraful 63din Codul bunelor practici în materie electorală). Astfel, modificarea frecventă a sistemului electoral sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri ar fi, de asemenea, contrară bunelor practici în materie electorală (paragraful 65 din Codul bunelor practici în materie electorală).
Potrivit paragrafului 12 al Avizului Comun al Comisiei de la Veneția și al Consiliului pentru Alegeri Democratice al OSCE CDL-AD(2017)012 din 15, 16-17 iunie 2017 (sistemul electoral pentru alegerile parlamentare), dacă sunt modificate elementele fundamentale ale legii electorale, inclusiv sistemul electoral, acest fapt ar trebui să se întâmple cu mult înainte de următoarele alegeri și, în orice caz, cu cel puțin un an înainte. Dacă după introducerea modificărilor în sistemul electoral vor fi convocate alegeri anticipate, acest sistem ar trebui pus în aplicare cel puțin la un an de la adoptarea modificărilor.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a notat că trebuie reevaluată soluția ei anterioară din Hotărârea nr. 11 din 26 aprilie 2019 cu privire la imposibilitatea eventualei implementări a unui alt sistem electoral în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, decât cel aplicat la alegerile parlamentare ordinare.
Curtea a considerat că pentru a asigura stabilitatea legislației electorale și a evita modificarea ei frecventă urmează să fie respectată regula conform căreia, în eventualitatea în care Parlamentul adoptă un sistem electoral nou, acesta va putea fi implementat numai dacă modificarea legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova cu cel puțin un an înainte de data alegerilor, indiferent de tipul acestora.
Concluziile Curții
Pornind de la cele menționate, Curtea a hotărât:
1. În sensul articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție și având în vedere bunele practici internaționale în materie electorală, cadrul temporal de implementare și aplicare a regulilor în materie electorală nu poate să depindă de tipul de alegeri – parlamentare, prezidențiale sau locale, ordinare sau anticipate, generale sau parțiale. Prevederile legale în materie electorală trebuie să fie clare și previzibile, iar în privința acestora trebuie să existe un consens social larg. Modificările în această materie trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a putea fi aplicate cu succes în cadrul procesului electoral, în vederea evitării încălcării dreptului la vot și a dreptului de a fi ales.
2. În sensul articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, ținând cont de competența exclusivă a Parlamentului privind reglementarea, prin lege organică, a modului de organizare și de desfășurare a alegerilor și având în vedere bunele practici internaționale în materie electorală, modificările elementelor fundamentale ale dreptului electoral devin aplicabile doar dacă au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova cu cel puțin un an înaintea datei alegerilor.
3. Rațiunile articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție nu interzic desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate potrivit regulilor altui sistem electoral decât cel aplicat la alegerile parlamentare ordinare, dacă este respectată regula publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a normelor privind sistemul electoral aplicabil cu cel puțin un an înainte de data alegerilor.
Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
652
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
854
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
865
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1294
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1367
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1196
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1717
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1236
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1532
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2693
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
15.02.2026
04:22
195
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
458
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
439
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
436
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
562
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
597
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
638
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
754
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
706
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
852
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
619
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
775
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
820
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
673
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
768
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
598
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
694
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
661
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
742
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
723
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
652
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
755
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
656
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
728
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
786
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














