VIDEO // Episcopul Marchel de la Bălți, considerat UNEALTA Kremlinului în R. Moldova, declarații HALUCINANTE la adresa României și Mitropoliei Basarabiei. Acesta îl glorifică pe criminalul STALIN, din ordinul căruia au fost distruse mii de biserici
4850
Episcopul de Bălți și Fălești Marchel, care se declară a fi de o „neprihănită curățenie sufletească”, deși nu ezită nicio ocazie de a se implica și în politică, a venit cu acuzații grave la adresa Mitropoliei Basarabiei, mai exact, către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei și Episcopul de Bălți al aceleași Mitropolii, preasfințitul Antonie. Într-o înregistrare video pe internet, Marchel susține că fețele bisericești au încălcat canoanele atunci când au sfințit terenul de pe strada Burebista din Bălți, acolo unde va fi construită o Catedrală și un Centru Cultural Românesc, scrie NordNews.
„Zilele trecute în municipiul nostru Bălți am avut o mulțime de preoți, slujitori din România. Pe nepoftite au venit și în felul acesta s-au năpustit, au sărit pe aiurea într-o grădină canonică aparținută altei Biserici. Au încălcat canoanele. Așa că încălcarea canoanelor sfinte pentru ei parcă a devenit o normalitate”, a declarat Marchel, considerat una dintre uneltele Kremlinului.
La evenimentul din 31 august, atunci când a fost sfințită și crucea viitoarei Catedrale care va purta numele „Nașterea Maicii Domnului” li „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei”, Episcopia de Bălți a recunoscut că a întâlnit mai multe piedici în acest proiect, deși intențiile sunt cele mai bune și sincere.
Citește și: DOC // Episcopul Marchel și preoții Eparhiei de Bălți și Fălești, care anterior au ponegrit-o pe Maia Sandu în ultimul hal, au decis să nu le permită reprezentanților actualei GUVERNĂRI să mai calce pragul bisericii. Preoții au reluat retorica PSRM
„Este adevărat că lucrurile nu merg așa cum ne-am dorit noi, pentru că am avut tot timpul senzații că duhuri rele sunt mai multe decât cele bune, cei care ne sprijină, ne ajută, ne încurajează. Faptul că am întâlnit anumite piedici, am zis că poate dacă rostim o rugăciune în acest spațiu, să mulțumim bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate peste Episcopia de Bălți, poate deblocăm cumva această stare. De aceea, azi avem invitații pe care-i vedeți, părinții Mitropoliți și părinții Episcopi. Am ținut foarte mult să fie prezenți preoți de peste Prut. Am zis să fie o prezență mai românească astăzi la Bălți, în acest oraș nedreptățit în perioada sovietică, rusificat exagerat și credem că rugăciunea de azi ne va ajuta să ieșim din impas”, a menționat PS Antonie, Episcop de Bălți al Mitropoliei Basarabiei.
Episcopul de Bălți și Fălești Marchel l-a comparat pe ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, cu Iuda, care l-a vândut pe Hristos pentru 30 de arginți.
„Cine ne învinovățește pe noi că am fi biserică ocupantă? Aceste învinovățiri absolut nefondate vin din partea celor care până mai ieri au jurat credincioșie și fidelitate Bisericii Ortodoxe din Moldova, dar pe care astăzi au trădat-o. Au vândut-o pe treizeci de arginți ca și Iuda, cel care l-a vândut pe Hristos. Primul printre ei fiind Petru Păduraru, care mâne-poimâine, bătrân fiind de vârstă, va fi chemat la Dreapta Judecată a lui Hristos. De altfel, ca și noi. Oare ce vom spune, ce vom răspunde acolo?”, a adăugat Marchel.
Episcop de Bălți și Fălești a mai declarat că, în 1918, românii au venit cu „nahaica” și cu mitralierile și au uitat să se întoarcă înapoi din „ospeție”, până când nu le-a amintit Stalin unde este țara lor.
„Cine ne învinovățește pe noi că am fi biserică ocupantă? Cei care în 1918 au fost, după cum zic ei, poftiți, tare poftiți de moldoveni, încât le rupeau mânecile ca să vină în Moldova, pe atunci numită Basarabia, în „ospeție”. Ei au venit cu nahaica și mitraliere și au uitat să se întoarcă înapoi din ospeție până când nu le-a amintit Stalin. Adică oameni, buni, aveți obraz, aveți măsură. Dar le-a plăcut în Moldova, pentru că peste un an, după ce i-a petrecut Stalin, ei au venit iarăși în „ospeție”. De data aceasta au venit cu baionetele fasciste. Tot Stalin, peste trei ani, i-a petrecut și le-a arătat cu degetul unde este țara lor”, l-a ridicat în slăvi Marchel pe criminalul Stalin, din ordinul căruia zeci de mii de preoți ortodocși au fost executați sau deportați în gulag, iar mii de biserici distruse.
Amintim că terenul unde Mitropolia Basarabiei va construi o Catedrală și un Centru Cultural Românesc la Bălți a fost sfințit în ziua de 31 august curent, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Petru și Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Terenul pe care va fi ridicat centrul cultural a fost cumpărat cu sprijinul financiar al Guvernului României.
21.03.2026
04:32
373
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
430
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
465
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
469
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
518
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
513
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
556
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
524
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
499
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
492
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
21.03.2026
04:32
343
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
395
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
444
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
457
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
506
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
499
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
540
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
509
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
489
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
478
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
597
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
581
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
488
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
594
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
668
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
679
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
705
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
675
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
706
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
833
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
841
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
796
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
823
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
869
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
767
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














