VIDEO // Doi TRAFICANȚI de COPII, pe care îi exploatau SEXUAL, reținuți: Câte șapte-opt clienți pe zi
1773
Recrutau fete din familii sărace și le impuneau să se prostitueze, dar le luau toți banii.
Doi tineri de 22 și 24 de ani, originari din raionul Fălești, au fost reținuți de oamenii legii și sunt cercetați penal pentru trafic de copii în scop de exploatare sexuală.
Procurorii și polițiștii au salvat din ghearele traficanțelor și două copile, una de 14 și alta de 16 ani, ținute într-un apartament din Chișinău unde le erau aduși clienții.
Fetele erau recrutate de către suspecți în centrele de agrement, după care erau adăpostite în apartamente închiriate în municipiul Chișinău. Apoi, aceștia plasau anunțuri pe unul dintre portalurile de publicitate cu pozele minorelor.
Potrivit oamenilor legii, victimele erau supuse exploatării sexuale contra sumei de 800 de lei per client, banii fiind luați de către suspecți. Zilnic, minorele întrețineau relații sexuale cu șapte-opt bărbați.
Învinuiții sunt plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă de la 15 până la 20 de ani de închisoare.
Poliția încearcă acum să afle dacă cei doi au traficat și alte victime.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















