VIDEO // Descoperiri majore, care „vor rescrie istoria”, la situl arheologic Saqqara din Egipt
10197
Situl arheologic egiptean Saqqara le-a dezvăluit arheologilor o nouă surpriză, scrie CNN, citat de mediafax.ro. Printre descoperirile majore recente se numără sute de sicrie din lemn care datează din vremea Noului Regat Egiptean (circa 1550 î.Hr - 1150 î.Hr).
Pe lângă sicrie, mai multe măşti funerare şi chiar un templu funerar au fost descoperite în timpul misiunii arheologice de la Saqqara, o vastă necropolă situată cu aproximativ 32 de kilometri la sud de Cairo. Experţii susţin că astfel va fi „rescrisă” istoria regiunii.
Sâmbătă, arheologii au anunţat că au descoperit templul funerar al reginei Nearit, soţia regelui Teti, primul conducător din a şasea dinastie a vechiului regat. Vestea a fost preluată rapid de presa locală, care citează Ministerul Turismului şi Antichităţilor din Egipt.
Trei depozite pentru provizii construite din chirpici, ofrande şi obiecte folosite la înmormântarea reginei au fost, de asemenea, descoperite în preajma templului.
Alte 52 de puţuri funerare, cu o adâncime cuprinsă între 10-12 metri, au dezvăluit privirii specialiştilor sute de sicrie din lemn din perioada Noului Regat Egiptean. Este prima oară când sarcofage cu o vechime de aproximativ 3.000 de ani sunt descoperite în regiunea Saqqara.
Suprafaţa sicrielor este împodobită cu scene de venerare a zeilor, dar şi cu fragmente din Cartea Morţilor, pentru a-l călăuzi pe cel decedat în lumea de apoi.
Experţii susţin că această ultimă descoperire din situl antic aduce confirmarea că Saqqara era folosit ca loc de înmormântare între secolele al XVI-lea şi al XI-lea î.Hr., nu doar în perioada târzie, cum se credea în trecut.
În plus, arheologii au descoperit 50 de sicrie antropoide bine conservate, precum şi măşti funerare din lemn, un altar dedicat zeului Anubis, artefacte în formă de pasăre şi un topor de bronz.
Noile descoperiri „vor rescrie istoria acestei regiuni, în special în timpul dinastiilor 18 şi 19 ale Noului Regat, timp în care a fost venerat regele Teti. Cetăţenii de la acea vreme erau îngropaţi în jurul piramidei sale”, precizează un comunicat citat de site-ul de ştiri egiptean Al-Ahram.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.08.2026
17:49
10.08.2026
17:16
10.08.2026
16:14
10.08.2026
15:44
10.08.2026
15:37
10.08.2026
15:09
10.08.2026
14:59
10.08.2026
14:56
10.08.2026
14:55
10.08.2026
14:53
10.08.2026
13:10
10.08.2026
13:06
10.08.2026
12:54
10.08.2026
12:44
10.08.2026
12:43
10.08.2026
11:49
10.08.2026
11:46
10.08.2026
11:44
10.08.2026
11:39
10.08.2026
10:54
10.08.2026
10:51
10.08.2026
10:25
10.08.2026
10:00
10.08.2026
09:28
10.08.2026
08:58
Incendiu și explozii la uzină militară din Bulgaria, toți cei 300 de muncitori evacuați în siguranță
Șapte școli din Moldova pilotează o nouă metodologie pentru respectarea drepturilor copilului și un mediu educațional incluziv
Trei tentative de introducere ilicită de mărfuri în țară, dejucate de vameșii de la Leușeni
Rusia acuză România că folosește Portul Giurgiulești pentru arme către Ucraina și neagă sprijinul moldovenilor pentru unire
















