VIDEO // DENUNȚ PENAL la procuratură pe numele lui Șor: „Nu este posibil ca instituțiile statului să-i permită unui infractor de talie internațională să-și facă de cap nestingherit”
5490
Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, a depus astăzi la Procuratura Generală un denunț penal pe numele primarului de Orhei Ilan Șor, solicitând să cerceteze dacă acesta a încercat să substituie sau să ascundă identitatea donatorilor partidului pe care îl conduce și dacă în spatele donațiilor dubioase ale formațiunii ar sta „un grup criminal organizat”.
Șalaru a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că instanțele de judecată din R. Moldova au aprobat o decizie definitivă prin care se demonstrează că Partidul „Șor” a primit bani de la un cetățean din Federația Rusă, 200 de mii de lei, pentru campania electorală la alegerile locale noi din Chișinău, iar candidata acestei formațiuni, Regina Apostolova, a fost exclusă din cursă.
Președintele executiv al PUN a adăugat că Șor a recunoscut că a folosit bani din afara R. Moldova, iar Codul Penal prevede confiscarea sumelor provenite ilegal și vărsarea acestora în bugetul de stat, iar cei vinovați trebuie trași la răspundere. Legislația din R. Moldova prevede pentru falsificarea rapoartelor fiscale ale partidelor amenzi de la 27 500 până la 67 500 de lei, dar și închisoare de până la șase ani.
„Asistăm în aceste zile, cu largul acord al puterii, la o serie de atacuri obraznice din partea lui Ilan Șor la adresa opoziției. Cu un tupeu întâlnit doar la bandiții anilor 90, Ilan Șor, unul dintre artizanii furtului miliardului și om al Moscovei, amenință ziariști, oameni politici, folosește banii murdari pentru a-și construi imaginea unui politician responsabil. (...)
Nu este posibil ca instituțiile statului să-i permită unui infractor de talie internațională, implicat în unul dintre cele mai mari furturi din istoria Europei, să-și facă de cap nestingherit”, a declarat Anatol Șalaru.
Menționăm că, anterior, Șalaru a prezentat documente potrivit cărora, un cetățean din Federația Rusă, Alexei Evseev, a transferat, pe 4 mai curent, 200 de mii de lei pe conturile „Air Klassika” SRL, afiliată lui Ilan Șor, în baza unui contract semnat pe 3 mai, pentru finanțarea candidatului Reghina Apostolova, drept donație bănească.
În aceeași zi, banii au ajuns pe conturile unor posturi de televiziune din R. Moldova pentru publicitatea difuzată în favoarea Reghinei Apostolova - la „RTR Moldova” și „Moldova1” câte 90 de mii de lei, iar la „Radio Plai”, alte zece mii de lei.
Fondatorii acestei firme mixte moldo-ruse sunt o subsidiară a Președinției ruse cu 50% și alte 50 la sută aparțin „Air Klassika”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
01.09.2026
20:46
01.09.2026
20:27
01.09.2026
19:45
01.09.2026
19:32
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă


















