00:25:19 22.11.2025
Stiri

VIDEO, FOTO // „Chişinăul întreabă - Urechean răspunde”. Întâlnire de ANVERGURĂ cu locuitorii capitalei

Partide/Comunicate 27.05.2015 12:53 Vizualizări1178
VIDEO, FOTO // „Chişinăul întreabă - Urechean răspunde”. Întâlnire de ANVERGURĂ cu locuitorii capitalei

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și candidatul formațiunii pentru funcția de primar general, Serafim Urechean, au lansat astăzi, în fața a numeroși oameni, acțiunea „Chişinăul întreabă - Urechean răspunde”.

Astfel, locuitorii capitalei pot pune orice întrebare lui Serafim Urechean și echipei PLDM. Ulterior, pe 12 iunie, Urechean și echipa sa așteaptă chișinăuenii în centrul capitalei, acolo unde va răspunde la toate întrebările expediate de cetățeni.

Prezent în fața oamenilor și a presei, Serafim Urechean a reiterat că știe ce trebuie să facă pentru a avea un municipiu curat, o capitală care să fie în pas cu marile capitale europene.

„Chișinăul trebuie să fie depolitizat, pentru că doar așa poate să se dezvolte și să devină o capitală europeană. Ajunge atâta batjocură față de oraș, față de chișinăueni. Cât am fost primar, s-au construit străzi, bulevarde, linii de troleibuze, gazoduct. De când am plecat, nu s-a făcut un metru din cele menționate. Eu am fost manager, dar aceste obiective au fost construite cu mânuțele voastre”, a spus cel care a fost primar de Chișinău 11 ani.

Urechean este îngrijorat că în ultimii ani au dispărut parcuri întregi, iar oamenii sunt practic înghesuiți în curțile lor.

„În ultimii ani, am pierdut 800 de ha de spații verzi. Anterior, studenții, elevii și pensionarii circulau pe gratis în transportul public. Au dispărut cele 19 ospătării sociale. Sarcina noastră este ca, după 15 iunie, să aducem orașul la o stare normală. În 1999 și în 2003, Primăria a primit distincții importante din partea Consiliului Europei pentru că era un oraș curat. Acum, potrivit unor informații, Chișinăul e printre cele șase cele mai murdare orașe din lume. E timpul să schimbăm lucrurile în bine. Eu voi fi candidatul tuturor chișinăuienilor, un candidat apolitic. Totuși, un primar are nevoie de Consiliul Municipal Chișinău, care e o structură politică. Echipa PLDM este cu oameni foarte competenți și vă asigur că avem soluții la toate problemele locuitorilor capitalei”, a mai adăugat Urechean.

Acesta îi așteaptă pe locuitorii capitalei la o întâlnire în centrul capitalei, acolo unde le va răspunde timp de mai multe ore la întrebările care-i frământă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
21.11.2025 07:54 499 Horoscopul zilei 21.11.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.75 1 USD 17.15 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte