VIDEO // Carlos Alcaraz, cel mai tânăr LIDER mondial din istoria ATP. Spaniolul a câștigat în această noapte US Open în fața norvegianului Casper Ruud și pornește în lupta pentru doborârea RECORDULUI lui Nadal
1845
The Telegraph
Spaniolul Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr lider mondial din istoria ATP (începând din 1973 încoace, de când există ierarhia mondială), după ce l-a învins pe Casper Ruud în finala US Open 2022 și a cucerit primul titlu de Grand Slam din carieră.
În vârstă de 19 ani, patru luni și opt zile, Carlos s-a impus după o finală extrem de spectaculoasă, care a durat trei ore și 20 de minute, în fața norvegianului Ruud, scor 6-4, 2-6, 7-6(1), 6-3.
Tânărul minune din Spania și-a depășit idolul în ierarhia ATP, pe Rafael Nadal, cel care va ocupa locul trei mondial începând de luni. Pe poziția secundă se clasează învinsul lui Carlos din finală, Casper Ruud! La câteva minute după meci, Alcaraz a primit un mesaj de la Nadal pe Twitter: „Felicitări pentru primul tău Grand Slam și pentru numărul 1 mondial! Este punctul culminant al unui sezon extraordinar și sunt sigur că vor mai veni și altele. Casper Ruud, sunt foarte mândru și de tine!”, a spus Rafa.
Alcaraz devine cel mai tânăr câștigător de Grand Slam masculin de la Rafa Nadal.

Campionul de la US Open 2022 și-a găsit cu greu cuvintele la festivitatea de premiere: „De când eram copil am visat să fiu primul în lume și să fiu campion! Am muncit mult pentru a obține asta și nu am avut timp să fiu obosit. Multă lume a venit din Spania să mă vadă și să mă încurajeze în această zi specială. Dragostea pe care am primit-o din partea lor m-a ajutat mult și le mulțumesc! Îmi e foarte greu să vorbesc acum, am multe emoții! Am doar 19 ani și toate deciziile le iau alături de echipa mea. E ceva foarte special pentru mine. Când mi-au dat lacrimile mă gândeam la mama și la bunicul meu, care nu au fost alături de mine aici”, a declarat Carlos Alcaraz, sportiv antrenat de un alt fost lider mondial, Juan Carlos Ferrero.
Cei mai tineri lideri din istoria ATP
Carlos Alcaraz - 19 ani și 4 luni
Lleyton Hewitt - 20 ani și 9 luni
Marat Safin - 20 ani și 10 luni
John McEnroe - 21 ani și o lună
Andy Roddick - 21 ani și 2 luni
Bjorn Borg - 21 de ani și 3 luni.
Alcaraz va primi 2.600.000 de dolari şi 2.000 de puncte ATP, iar Ruud va încasa un cec în valoare de 1.300.000 şi 1.200 de puncte ATP. Carlos are șase titluri în palmares: Umag (2021), Rio de Janeiro, Miami Masters, Barcelona, Madrid Masters și US Open (2022). La această vârstă Alcaraz are toate șanse să-l depășească pe Rafael Nadal la numărul de trofee de Mare Șlem cucerite - 22.
11.04.2026
04:30
73
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
388
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
417
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
485
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
511
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
630
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
496
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
461
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
616
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
540
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
493
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
00:53
356
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
392
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
473
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
496
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
615
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
478
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
451
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
603
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
533
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
486
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
785
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
602
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
700
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
718
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
703
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
678
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
887
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
893
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
839
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
742
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
682
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
786
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
850
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
902
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
801
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














