Stiri

VIDEO // Candidatul Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov, despre primul DECRET în funcția de președinte: „Trântorii politici, care au promis multe cetățenilor și nu au făcut nimic, nu vor avea o viață ușoară”

Actualitate 22.09.2020 12:06 Vizualizări1457
VIDEO // Candidatul Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov, despre primul DECRET în funcția de președinte: „Trântorii politici, care au promis multe cetățenilor și nu au făcut nimic, nu vor avea o viață ușoară” Captură

Candidatul Partidului Politic „ȘOR”, Violeta Ivanov a sugerat marți, după depunerea la Comisia Electorală Centrală (CEC) a listelor cu semnături în favoarea să, că unul din primele decrete pe care le va semna în calitate de președinte va fi cel cu privire la penalizarea politicienilor care nu-și respectă promisiunile electorale.

Întrebată care va fi primul său decret în funcția de președinte, Violeta Ivanov a menționat că a elaborat o întreagă strategie de dezvoltare a R. Moldova, în limitele competențelor șefului statului, care va fi prezentată după demararea campaniei electorale. Totodată, ea a sugerat că unul din primele decrete va fi legat de penalizarea politicienilor care nu se țin de cuvânt.

„Trântorii politici care au promis mult cetățenilor și n-au făcut nimic, nu vor avea o viață bună”, a declarat Violeta Ivanov.

Partidul „ȘOR” optează pentru introducerea penalizării politicienilor care nu-și respectă promisiunile făcute alegătorilor, dar inițiativa nu a fost susținută de alte fracțiuni parlamentare.

Violeta Ivanov a depus marți listele cu aproximativ 25.000 de semnături în favoarea sa. Ea a precizat că acestea au fost colectate fiind respectate recomandărilor specialiștilor legate de situația pandemică. Ea le-a mulțumit colegilor din echipa sa, precum și cetățenilor care au semnat în favoarea sa. „Sunt convinsă că toate semnăturile corespund legislației și condițiilor stabilite de CEC. Vom aștepta înregistrarea și suntem gata pentru campania electorală, care va începe la 2 octombrie”, a declarat Violeta Ivanov.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 565 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri