VIDEO // Andrian Candu continuă seria de INTERVIURI cu pretendenții PD la funcția de deputat. După ce a cutreierat raioanele Drochia și Glodeni, caravana democraților a ajuns astăzi la Florești
1835
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a vizitat ieri, alături de colegii săi, raioanele Drochia și Glodeni, iar astăzi se află la Florești, în circumscripția în care candidează colegul său deputat, Eugen Nichiforciuc.
Spicherul Candu a ținut încă de ieri să precizeze că autocarul cu însemnele formațiunii nu este așa luxos precum se afirmă pe rețelele de socializare. Astfel, vicepreședintele PD a realizat un filmuleț în care a prezentat interiorul autocarului, cu ajutorul căruia democrații și-au propus să cutreiere cât mai multe localități din R. Moldova.
„Pentru șomerii care n-au mai văzut un autobuz, până acum și călătoresc doar cu avionul și autoturismul, intrați să vedeți că nu este nici umbră de lux în autobuz. Noi, împreună cu candidatul PD în circumscripția 55, dl Leucă, am mers să vedem cum se fac faptele și nu vorbele la nord”, a scris Candu pe Facebook.
Prima oprire a „Caravanei PD” de ieri a fost în satul Chetrosu, raionul Drochia, la o crescătorie de iepuri. Afacerea a fost înființată de către trei coproprietari, moldoveni care au muncit peste hotare și au revenit la baștină unde au investit banii. Astăzi, ferma produce circa 60 de tone de carne de iepure, care este distribuită inclusiv în rețelele de supermarketuri din Chișinău.
„Piața trebuie dezvoltată, asigurată cu produse calitative. Avem capacitățile necesare. Când am ieșit pe piață, era problema cu distribuția. Acum se vinde în rețelele mari de supermarketuri. Așteptăm un program de stat pentru carne”, a spus unul dintre coproprietarii fermei, care a apreciat și implicarea lui Cornel Padnevici, actual candidat al PD pe circumscripția Drochia, încă de la primii pași de înființare a afacerii, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
La rândul său, Andrian Candu s-a arătat impresionat de realizările acestui agent economic, un bun exemplu de utilizare a capitalului câștigat. De asemenea, la Chetrosu democrații au mai vizitat o brutărie și au avut o întâlnire cu peste 400 de locuitori.
Ajunși la Glodeni, caravanei s-a alăturat candidatul de pe circumscripția Glodeni-Râșcani, Ion Leucă, președintele degrevat al raionului Glodeni. Împreună cu candidatul de pe circumscripție, Andrian Candu a mers în satul Petrunea, unde au vorbit locuitorilor despre proiecte de susținere socială a pensionarilor, familiilor și copiilor.
Andrian Candu, care afăcut un bilanț al zilei, a anunțat că doar în cele două raioane, Drochia si Glodeni, sâmbătă democrații au avut peste 45 de întâlniri și au discutat cu mai mult de 2 500 de cetățeni.
„Am discutat diverse subiecte, inclusiv despre drumuri. De fapt, oamenii ne-au spus că acele drumuri care au fost reparate anul trecut prin programul „Drumuri bune” sunt în stare foarte bună. S-au deteriorat cele care nu au fost reparate demult și la care trebuie să ajungem să le reparăm”, a spus Andrian Candu.
Despre drumuri democrații au discutat și astăzi la Florești. Caravana a fost întâlnită de candidatul PD în circumscripția Florești, Eugen Nichiforciuc. Acesta l-a condus pe Candu pe un drum realizat în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”.
Vicepreședintele PD a remarcat că drumul este într-o stare foarte bună, dar mai există și porțiuni cu gropi. Nichiforciuc i-a transmis că drumul cu gropi nu a fost reparat anul trecut, dar neapărat va fi reparat capital anul acesta.
12.03.2026
11:36
5809
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
4470
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
7835
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5692
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9616
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
9909
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13616
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15318
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15029
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
13978
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
01.04.2026
10:11
195
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
196
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
01.04.2026
08:39
274
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
417
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
536
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
01.04.2026
01:20
504
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
567
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
610
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
576
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
506
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
521
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
748
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
684
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
727
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
690
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
749
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
791
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
780
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1497
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
691
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
817
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
829
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
783
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
898
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
896
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














