VIDEO // „Afacere” gestionată din PUȘCĂRIE: „Vânau” femei pe rețelele de socializare, le seduceau și le cereau poze intime, după care le cereau bani, șantajându-le că vor face publice imaginile
1790
Mai multe femei din R. Moldova au căzut pradă unor escroci care le abordau pe rețelele de socializare, le promiteau marea și sarea până le seduceau, le cereau poze intime, după care le șantajau cu aceste imagini, cerând sume între 1 000 și 5 000 de euro pentru a nu le face publice.
„Afacerea” era dirijată de trei pușcăriași din penitenciarele din Lipcani și Rezina, cu vârste între 22 și 28 de ani, iar din grupul criminal mai făceau parte și alți bărbați, dar și femei, inclusiv de la libertate.
Ofițerii Direcției criminalitate organizată ai Inspectoratului Național pentru Investigații și angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au desfășurat peste 20 de percheziții în acest dosar de șantajare a femeilor cu imagini cu caracter intim.
Potrivit oamenilor legii, inșii comunicau cu victimele printr-o aplicație cu mesagerie criptată, de la care obțineau imagini în ipostaze intime, în baza relației de încredere pe care o dezvoltau. Ulterior, bănuiții creau conturi false pe rețele de socializare, unde-și amenințau victimele că le vor publica imaginile, dacă nu le vor transfera banii solicitați.
Cei trei deținuți cu rol de lideri ai grupului infracțional au fost condamnați pentru jaf, furt, violare de domiciliu și conducerea mașinii în stare de ebrietate, care a dus la decesul unei persoane. Urmare a perchezițiilor în celule acestora, cu sprijinul angajaților de la „Fulger” și de la Administrația Națională a Penitenciarelor, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, cartele telefonice conectate la internet, carnete cu înscrisuri și diferite accesorii pentru telefonie mobilă.
Cele peste 20 de percheziții efectuate de oamenii legii au vizat domiciliile și automobilele altor figuranți pe dosar din raioanele Drochia, Dondușeni, Călărași, de unde au fost ridicate inclusiv sume impunătoare de bani în valută străină. Oamenii legii consideră că acestea ar proveni din activitate infracțională și au fost recunoscute drept corpuri delicte.
Dosarul este investigat în continuare, iar procurorii PCCOCS urmează să formuleze și să prezinte învinuirile pentru comiterea infracțiunii de șantaj comis de un grup criminal organizat.
22.02.2026
00:51
310
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
304
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
242
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
417
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
415
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
391
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
453
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
516
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
444
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1832
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
22.02.2026
00:51
295
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
285
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
231
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
408
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
393
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
382
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
445
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
509
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
433
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1820
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
705
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
618
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
575
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
723
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
586
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
629
Horoscopul zilei 21.02.2026
698
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
783
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
966
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
967
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
780
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
838
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
920
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1195
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
932
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














