VIDEO ACCIDENT grav, astăzi-dimineață. O tânără de 26 de ani și-a pierdut viața, strivită de fiarele mașinii

Un automobil „BMW” a ieșit, astăzi, în jurul orei 07.10 dimineața, de pe traseu și s-a izbit puternic într-un copac. Accidentul a avut loc în apropiere de drumul de ocolire a municipiului Bălti, lângă satul Dobruja, raionul Sângerei.
În automobil se aflau două tinere, de 25 și 26 de ani, și un băiat de 25 de ani.
Tânărul a putut să iasă singur din mașină, în timp ce fetele au rămas prinse între fiarele mașinii până la sosirea a două echipaje SMURD și a salvatorilor.
Tânăra de 25 de ani a fost scoasă vie, în timp ce cea de 26 de ani nu mai răsufla. Cei doi care au supraviețuit accidentului au fost duși la spital cu diverse traumatisme.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili cum s-a produs acest accident.









































































