Moldova prezintă progresele în educație la Bruxelles în cadrul negocierilor de aderare la UE
993
Ministerul Educației și Cercetării a prezentat astăzi, 13 mai, la Bruxelles, progresele realizate în domeniul educației în cadrul discuțiilor cu Comisia Europeană. Evenimentul s-a desfășurat în contextul Screening-ului bilateral pe Capitolul de negocieri 26, „Educație și cultură”, parte a Clusterului 3 „Competitivitate și creșterea incluzivă”.
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au prezentat evoluțiile privind alinierea sistemului educațional național la obiectivele Spațiului European al Educației și Cercetării. În cele 10 prezentări tematice, au fost subliniate eforturile depuse pentru asigurarea calității și accesibilității educației pentru toți copiii și tinerii, precum și pentru consolidarea pregătirii profesionale a tineretului. Totodată, discuțiile au abordat promovarea învățării pe tot parcursul vieții, creșterea motivației și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. De asemenea, s-a urmărit crearea unor medii educaționale incluzive și sigure.
S-au adus în discuție și politicile actuale din domeniile tineretului și sportului, punându-se accent pe contribuția acestora la incluziunea socială, participarea activă a tinerilor și susținerea unui stil de viață sănătos.
Dialogul a fost facilitat de experții Comisiei Europene, Michael Rupp de la Directoratul General pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere (DG ENEST) și Antoaneta Angelova-Krasteva de la Directoratul General pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură al Comisiei Europene (DG EAC). Delegația Republicii Moldova, la această sesiune de Screening, a fost condusă de Rodica Crudu, Secretar de Stat al Guvernului Republicii Moldova.
Sesiunea de screening a oferit ocazia evaluării gradului de aliniere a politicilor naționale din domeniul educației, culturii, tineretului și sportului la standardele Uniunii Europene, examinând capacitățile administrative pentru implementarea viitoarelor reforme. Au fost stabilite planuri clare și angajamente pentru viitor.
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU

















