VIDEO // Acasă la cel de-al 16-a PRIM-MINISTRU al R. Moldova. Ce spun sătenii despre Dorin Recean și ce așteptări au de la noul GUVERN
4715
nordnews.md Cel de-al șaisprezecelea prim-ministru al R. Moldova, Dorin Recean, s-a născut și a copilărit în nordul R. Moldova. Mai exact, în satul Mândâc, din raionul Drochia, o localitate amplasată pe malul stâng al râului Cubolta, cu aproximativ trei mii de locuitori, un gimnaziu, o biserică și o farmacie. Ultima dată când actualul prim-ministru și-a vizitat satul de baștină a fost în anul 2015, când ocupa funcția de ministru de Interne, scrie NordNews.
„Sâmbătă, la bazar, toți mândăcenii se bucurau că Recean al nostru o să ne facă bine”, a menționat un locuitor din Mândâc.
„Tare mă bucur pentru el. Când am auzit vestea, nu puteam să-mi găsesc un loc”, a spus alt sătean.
„Va fi un om care e născut în satul Mândâc, r. Drochia. Părerea sătenilor este foarte bună despre acest lucru”, a menționat Ion Lupașcu, primarul s. Mândâc.
Dorin Recean se trage dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său, Pavel Recean, a fost profesor de fizică și matematică, iar mama sa, Eliza Recean, învățătoare de clasele primare. Prin urmare, elevul Dorin Recean a fost și el sârguincios și a absolvit 10 clase cu note maxime.
„El la toate disciplinele termina cu nota maximă, cu 10. Absolut la toate obiectele, el a fost un elev model pentru toți colegii săi. Noi îl aduceam drept exemplu elevilor din școală, să fie la fel ca Dorin. Ne-am gândit că Dorin va deveni cineva care va putea inventa ceva, va putea descoperi ceva, va putea face ceva, pe el mereu îl interesa ceva deosebit”, a povestit Olga Cucoș, profesoară de limbă română.
Profesorii spun că, încă din copilărie Dorin Recean avea scopuri clare și bine definite, iar dragostea față de carte a jucat un rol important în cariera sa. „Mi-am amintit într-o zi, când am intrat în cancelarie, se discuta despre o compunere a lui Dorin Recean, în care el scria că el va deveni în viață un conducător al țării sau va fi un lucrător ca nanu Ion. Așa el atunci îl admira pe nanu Ion, un om gospodar, cu responsabilitate, dar care era implicat în târguială”, ne-a spus Nina Jitariuc, profesoară de limba rusă.
Capacitățile și dorința de a fi lider le-a manifestat pe când era elev, dând dovadă de responsabilitate și curaj.
„Cu Dorin Recean am fost într-o excursie la Odesa. Fără noutatea din prezent, îl văd pe Dorin Recean mâna mea dreaptă în așa excursie. Dorin Recean era acela, când traversam piața din Odesa, el era alături de mine, de parcă era un profesor, cu toate că era un elev ca toți ceilalți”, a mai adăugat doamna profesoară.
Pe lângă toate calitățile sale, Dorin Recean avea și un simț al umorului rafinat, povestesc profesorii.
„El avea un simț al umorului, dar acest simț al umorului îl manifesta atunci când era necesar. Dintr-o parte când îl priveai îți părea că era un copil foarte tăcut, stătea și se gândea până când răspundea, dar când era momentul de a exprima umorul, el o făcea într-un mod foarte cult”, a comunicat Elena Romanovici, diriginta elevului Dorin Recean.
Elevul Dorin Recean fost primul la învățătură, iar în mod special era pasionat de științele exacte și limbi străine, spun foștii lui colegi de clasă.
„Din clasă el a fost primul cum s-ar spune, cel mai deștept. Era ager și în același timp liniștit, receptiv. Când am avut nevoie de sfaturile lui, el ne-a ajutat. Noi eram mai cu joaca, el mereu era cu cărțile, învăța”, a mărturisit Lilia Golban, colega de clasă a lui Dorin Recean.
Dorin Recean a fost ministru al Afacerilor Interne al R. Moldova din 2012 până în 2014 în guvernul condus de Vlad Filat, iar după căderea Guvernului Filat, în mai 2013, el a rămas ministru de Interne în noul guvern condus de Iurie Leancă. În februarie 2022, el a fost desemnat de Maia Sandu consilier prezidențial pe probleme de securitate și secretar general al Consiliului Suprem de Securitate al R. Moldova.
„Fiind angajatul ministerului de Interne, chiar ministru, revenind în sat, el redevenea același om simplu. Cu o mașină simplă, fără bodyguarzi, comunica cu oamenii care îi cereau sfatul, pe care el îi cunoștea. Vizita școala natală același elev sfios și plin de responsabilitate, ceea ce ne-a uimit, pe noi, cadrele didactice”, a comunicat Ludmila Grigor, Directoarea Gimnaziului din s. Mîndîc.
Vestea că Dorin Recean va ocupa una dintre cele trei funcții importante în stat, i-a bucurat pe localnicii din Mîndîc.
„Eu îl țin minte încă de mic copil, când învăța la școală. Eu cu tatăl lui am fost colegi, am învățat într-o clasă. Știu că a fost ministru de interne, a fost unul sever și corect. Cred că acum, va face ordine. Noi, sătenii tragem nădejde, sperăm, pentru e săteanul nostru”, a spus un consătean.
Programul de activitate propus de Recean se axează pe dezvoltarea economică prin „relansarea economiei afectată de crizele regionale şi globale”, securitatea statutului și ordine publică. Oamenii au așteptări mari de la guvernul Recean. Ei își doresc să fie pace în țară, pensii mai mari și locuri de muncă bine plătite.
„Să facă puțină regulă, măcar pace să fie în țară, asta vreau să vă spun.”
„Chiar e omul nostru din sat. Nu am cuvinte. El, da, da, da, în el am foarte mare nădejde! Vezi că acum, când a intrat el e sărăcie, e război, a fost COVID.”
„Să facă mai mult decât a făcut Gavrilița! Să nu facă doar promisiuni, dar și să le îndeplinească, iar noi vom fi foarte mulțumiți! Pensia mai mare să fie, că eu sunt la pensie. –Dar, ce pensie aveți? –Ei, cu greu, 2 480 de lei. Să fie aici brațe de muncă, să nu se ducă copiii prin străini. Să fie aici. Să facă ca medicamentele să fie mai ieftine”, a spus sătenii.
Oficial, Dorin Recean este fondator la trei companii înregistrate în țara noastră. În 2021 familia Recean a raportat venituri de peste 6,5 milioane de lei, majoritatea banilor- 4,8 milioane de lei, fiind obținuți de soția sa, Stela Recean. Dorin Recean, locuiește într-o casă la sol, amplasată în orășelul Codru din municipiul Chișinău, construită pe un teren cumpărat de familia sa la mijlocul anilor ’90. Valoare pe piață a bunului ar fi de 4,5 milioane de lei.
19.02.2026
09:44
47
IGP reconstruiește Centrul Chinologic cu sprijin german pentru a întări capacitatea operațională a Poliției Naționale
19.02.2026
09:40
175
Patru persoane condamnate la Curtea de Apel Centru pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale, după recursul procurorilor
19.02.2026
09:17
202
Rusia susține că a doborât 113 drone ucrainene într-un atac masiv asupra unei rafinării de petrol din nord-vestul țării
19.02.2026
08:18
342
Horoscopul zilei 19.02.2026
19.02.2026
07:12
337
Kim Jong Un prezintă un nou lansator multiplu capabil să lovească cu focoase nucleare și să țintească Seulul
19.02.2026
02:52
499
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
19.02.2026
01:45
535
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
583
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
605
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
531
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
446
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
513
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
19.02.2026
09:17
49
Rusia susține că a doborât 113 drone ucrainene într-un atac masiv asupra unei rafinării de petrol din nord-vestul țării
19.02.2026
08:18
314
Horoscopul zilei 19.02.2026
19.02.2026
07:12
320
Kim Jong Un prezintă un nou lansator multiplu capabil să lovească cu focoase nucleare și să țintească Seulul
19.02.2026
02:52
487
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
19.02.2026
01:45
505
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
568
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
594
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
523
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
440
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
502
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
1393
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
686
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
546
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
620
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
501
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
556
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
527
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
570
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
568
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
586
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
16:51
624
Negocieri dificile la Geneva între Ucraina, Rusia și SUA: progrese limitate, divergențe majore pe teritorii și Zaporojie, în timp ce Moscova anunță cucerirea a două sate în Ucraina
18.02.2026
16:46
527
Moldova și Republica Coreea extind parteneriatul pentru modernizarea infrastructurii medicale
18.02.2026
15:49
723
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
18.02.2026
15:08
1852
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
707
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
Patru persoane condamnate la Curtea de Apel Centru pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale, după recursul procurorilor
Horoscopul zilei 19.02.2026
Kim Jong Un prezintă un nou lansator multiplu capabil să lovească cu focoase nucleare și să țintească Seulul
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














