VIDEO // Momentul în care ACEST bărbat este LOVIT de FULGER!
1569
Vânătorul de tornade Scott Sheppard a trăit o experiență pe care nu o va uita tot restul vieții. Bărbatul filma o furtună atunci când a fost lovit de fulger. Din fericire, Scott a supraviețuit, iar filmarea a ajuns pe internet.
Scott Sheppard, în vârstă de 35 de ani, este un impătimit al tornadelor. Bărbatul se afla în apropiere de Fairburn, Dakota de Sud, atunci când a surprins o mare furtună în depărtare. Scott, care înregistra cu telefonul mobil, a scos mâna pe geam pentru a putea filma mai bine.
La puțin timp după, el a fost lovit de un fulger în braț, apoi s-a descărcat în pământ, unde a provocat o gaură în șosea. Fulgerul a fost atât de puternic, încât a avariat atât mașina lui Scott, cât și alta, aflată în trecere, scrie mondonews.ro.
„Dacă tot fulgerul s-ar fi descărcat în brațul meu, atunci aș fi avut o rană de intrare și una de ieșire. Am fost zdruncinat destul de tare, însă nu m-a lovit tot fulgerul”, le-a spus Scott Sheppard ziariștilor de la Today.com, potrivit „Daily Star”. După incident, bărbatul s-a ales cu un braț inflamat și nimic mai mult.
Videoclipul cu momentul în care tânărul este lovit de fulger a fost postat pe YouTube pe 27 mai și până acum a adunat peste 800 000 de vizualizări.
07.01.2026
08:43
499
Horoscopul zilei 07.01.2026
06.01.2026
15:43
825
Zelenski, primit la Palatul Élysée: summitul Coaliţiei Voluntarilor încearcă să finalizeze garanţiile de securitate pentru Ucraina
06.01.2026
14:37
902
Exporturile de servicii, motorul principal al economiei moldovenești în 2025
06.01.2026
12:39
2111
ULTIMA ORĂ // Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
06.01.2026
12:36
879
Condamnare severă pentru abuz sexual asupra copiilor în nordul țării: 25 de ani de detenție pentru un bărbat acuzat de fapte grave
06.01.2026
09:35
966
Patru bărbați trimiși în judecată pentru corupție la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău
06.01.2026
08:43
939
Horoscopul zilei 06.01.2026
06.01.2026
06:57
1169
Ciocniri intense pe frontul ucrainean: 172 de confruntări și peste 140 de ocupanți neutralizați în direcția Pokrovsk
06.01.2026
04:51
1004
Liderii mondiali se reunesc la Paris pentru a discuta garanțiile de securitate în contextul conflictului din Ucraina
06.01.2026
03:46
1053
Chrystia Freeland, desemnată consilier economic de către Zelenski, părăsește funcțiile din Canada pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei
07.01.2026
08:43
488
Horoscopul zilei 07.01.2026
06.01.2026
15:43
818
Zelenski, primit la Palatul Élysée: summitul Coaliţiei Voluntarilor încearcă să finalizeze garanţiile de securitate pentru Ucraina
06.01.2026
14:37
894
Exporturile de servicii, motorul principal al economiei moldovenești în 2025
06.01.2026
12:39
2090
ULTIMA ORĂ // Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
06.01.2026
12:36
870
Condamnare severă pentru abuz sexual asupra copiilor în nordul țării: 25 de ani de detenție pentru un bărbat acuzat de fapte grave
06.01.2026
09:35
959
Patru bărbați trimiși în judecată pentru corupție la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău
06.01.2026
08:43
933
Horoscopul zilei 06.01.2026
06.01.2026
06:57
1163
Ciocniri intense pe frontul ucrainean: 172 de confruntări și peste 140 de ocupanți neutralizați în direcția Pokrovsk
06.01.2026
04:51
996
Liderii mondiali se reunesc la Paris pentru a discuta garanțiile de securitate în contextul conflictului din Ucraina
06.01.2026
03:46
1047
Chrystia Freeland, desemnată consilier economic de către Zelenski, părăsește funcțiile din Canada pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei
05.01.2026
20:53
1165
Miercuri, 6 ianuarie 2026: Creșteri semnificative de temperatură și vreme schimbătoare în Republica Moldova
05.01.2026
18:17
1107
Tensiuni majore în Marea Baltică: cablu submarin între Lituania și Letonia, avariat fără impact imediat asupra comunicațiilor
05.01.2026
18:00
1175
România și Moldova, mai aproape ca niciodată: Licitația pentru Tronsonul 4 al Autostrăzii Unirii A8 a fost lansată
05.01.2026
17:57
1257
Zelenski aduce schimbări majore: Maliuk, celebru pentru operațiuni curajoase împotriva Rusiei, înlocuit la conducerea SBU
05.01.2026
16:33
978
„Capitala Sportului 2026” – Oportunitate Națională pentru Dezvoltarea Sportivă a Comunităților Locale
05.01.2026
16:19
906
Alertă Cod Galben: Polei între 05.01.2026 și 06.01.2026
05.01.2026
16:19
2038
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
05.01.2026
15:41
1104
Europa riscă să fie „terminată” fără unitate. Premierul polonez Donald Tusk: „Unul pentru toți și toți pentru unul. Altfel, suntem terminați”
05.01.2026
15:32
2240
Semnal de ALARMĂ dat de la București: „Rusia e capabilă oricând să întreprindă o „operațiune Maduro” în privința Maiei SANDU”
05.01.2026
12:30
1347
Tânăr de 24 de ani condamnat la închisoare pentru escrocherii pe WhatsApp: A înșelat un bărbat din detenție folosind identitatea falsă a unei persoane apropiate
05.01.2026
10:44
1143
„Legea freelancerilor” simplifică munca independentă cu taxe unice și protecție socială în Republica Moldova
05.01.2026
09:25
978
288 de afaceri agricole sprijinite în cadrul Programului de Creditare Agricolă cu dobânzi avantajoase în 2026
05.01.2026
08:38
1304
Noul apel pentru finanțarea grupurilor de acțiune locală și aprobare a strategiilor de dezvoltare la nivel rural
05.01.2026
08:30
933
Horoscopul zilei 05.01.2026
05.01.2026
08:00
1023
Ucraina sub amenințare: Atacurile rusești din Kiev provoacă victime și distrugeri
05.01.2026
07:59
1309
Trump contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin într-un atac cu drone
Horoscopul zilei 07.01.2026
Zelenski, primit la Palatul Élysée: summitul Coaliţiei Voluntarilor încearcă să finalizeze garanţiile de securitate pentru Ucraina
Exporturile de servicii, motorul principal al economiei moldovenești în 2025
ULTIMA ORĂ // Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
1 MDL
1 EUR
19.74
1 USD
16.90
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














