VIDEO // 24 de AMBULANȚE noi, distribuite în teritoriu: Majoritatea sunt dotate cu echipamente de terapie intensivă mobilă
2623
Parcul de mașini al medicinei de urgență autohtone are în dotare încă 24 de ambulanțe noi.
Șefa Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), Natalia Catanoi, a declarat astăzi, în cadrul ceremoniei de predare a noilor ambulanțe echipelor din teritoriu, că 17 dintre ele sunt de tip C, adică echipate cu aparate performante de terapie intensivă mobilă, iar restul - de tip B.
„În ultimul timp, se atestă tot mai multe cazuri de resuscitare cu succes și mai puține decese în privința echipelor medicale. Aceasta se datorează operativității și echipamentului performant, echipelor de asistență medicală urgentă calitativă, profesioniștilor care activează în acest serviciu”, a declarat Natalia Catanoi.
Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Sănătății, Ion Prisăcaru, noile ambulanțe vor ajunge în raioanele Edineț, Ocnița, Drochia, Cahul, Cahul, Comrat, Hâncești, Ungheni, Strășeni, Cimișlia, Glodeni, dar și la Bălți sau Chișinău, în sectoarele Centru, Botanica și Râșcani.
Amintim că, în iulie 2022, Ministerul Sănătății a procurat alte 30 de ambulanțe noi pe care le-a repartizat pe tot teritoriul republicii.
Ambulanțele fac parte din lotul de autosanitare, contractate în cadrul unui proiect de modernizare a parcului auto al CNAMUP, finanțat în baza Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















