Cum casta își apără dreptul la perversiune
3169
Punct de sprijin: Schimbarea sistemică versus Schimbarea sistemului
E o temă trendy, nu-i așa? Dar nu despre comunitatea LGBT este vorba. Despre cea a judecătorilor și procurorilor. Care este mult mai influentă și… mult mai perversă.
Citesc o știre: Procurorul general interimar cere pedeapsă penală pentru judecătoarea Curţii de Apel Chişinău Domnica Manole. Să le amintim cititorilor cine este judecătoarea Manole. Este magistrata care a obligat Comisia Electorală Centrală să iniţieze referendumul de modificare a Constituţiei, pentru care au semnat peste 400 de mii de oameni. Nu voi polemiza pe marginea acelei decizii (opinia mea e că formal justiția a avut dreptul să respingă referendumul, dar CEC și Parlamentul nu au acționat cu bună-credință). Am zis anterior că, în R. Moldova, niciun fel de argumente juridice nu mai contează. Afirm doar că reacția procurorului general interimar este una absolut inadecvată, ba chiar una demonstrativă. Pentru cine nu a înțeles (inclusiv, în primul rând, partenerii externi), fac traducerea:
Reforma justiției și a procuraturii n-a fost, nu este și nu va fi. Punct. Tot ce s-a făcut, se face și se va face sub acest paravan (legi noi, salarii majorate, costumație nouă) sunt o mimare, o bifare - ce vreți, numai nu reforme. Acum înțelegeți, ce scop urmărește mantra repetată de toți guvernanții și comentatorii afiliați – nu schimbăm oamenii, asta nu rezolvă nimic, trebuie reforme sistemice de sistem, vorba premierului. Or, reformele sistemului, sau mai exact mimarea lor, fără a schimba oamenii din sistem, nu au niciun sens. Lucru absolut evident, dacă e să invocăm și cazul Georgiei. Altfel, sistemul cu aceiași oameni va rămâne intact. Cu concursuri mimate, în condițiile legilor noi, tot ei se vor alege pe ei.
Dar ziceam de reacția inadecvată. Procurorul general interimar Harunjen a expediat Consiliului Superior al Magistraturii o sesizare prin care cere acordul cu privire la pornirea urmăririi penale şi pedepsirea judecătorului Domnica Manole. Urmărire penală! Vi se pare normal? A atentat cumva acea decizie la securitatea statului?! Dar celelalte decizii ale celorlalți judecători nu le-a observat procurorul? Care nu că ar fi dubioase, dar sunt evident contrare legii! Toate deciziile judecătorilor raideri, luate în bază de xerocopii a arbitrajelor inexistente și/sau în baza acordurilor de împrumut/garanție false, în favoarea unor firme rezidente în țări din lista neagră a CNA. Toate deciziile judecătorilor din spălătoria a zeci de miliarde bani murdari rusești. Dar trucarea softului de distribuire aleatorie a dosarelor nu e crimă? Ca să nu mai vorbesc de altele. Un procuror interimar, care ar putea ajunge general după ce va fi numit de noul șef al statului, n-ar trebui să demonstreze abilități de reformator veritabil? Ar trebui, desigur. Dar nu va demonstra. Pentru că e parte componentă a sistemului. Și niciun procuror german (așa-i, Mihail Fiodorovici?!) nu va putea schimba sistemul. Un sistem al justiției și al procuraturii putred și corupt de sus până jos (priviți investigațiile din mass-media și să mă ierte cei necorupți – dar ei nu decid nimic) nu se reformează din interior. Nici sistemic, așa cum înțelege și vrea s-o facă guvernarea.
Schimbarea sistemică trebuie înlocuită cu schimbarea sistemului. Ce înseamnă asta? Am mai zis – TOȚI afară din sistem! Fără excepții. Chiar dacă vor suferi și oameni nevinovați. Dar altfel nu se poate. Deja nu se poate. Apoi sistemul selectat și completat din nou, prin sita deasă a unui concurs onest și transparent. Întrebarea-cheie este – cine-l va organiza? Firește, deja o altă guvernare…
06.08.2024
09:03
18.02.2017
16:17
19.10.2016
08:30
13.10.2016
15:50
05.10.2016
10:52
30.09.2016
08:30
23.09.2016
08:30
16.09.2016
08:01
12.09.2016
08:30
27.08.2016
13:13
17.08.2016
17:26
05.08.2016
09:22
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
28.07.2026
22:49
28.07.2026
22:22
28.07.2026
22:21
28.07.2026
20:30
28.07.2026
20:00
28.07.2026
19:56
28.07.2026
19:47
28.07.2026
19:36
28.07.2026
19:32
28.07.2026
19:12
28.07.2026
19:07
28.07.2026
19:01
28.07.2026
18:27
Administrația Trump blochează roboții umanoizi și invertoarele chinezești invocând riscuri la adresa securității SUA
Trump îl elogiază pe Lindsey Graham la Catedrala Naţională, în faţa lui Zelenski şi Netanyahu: „Lui Lindsey îi plăcea războiul, nu a văzut niciodată unul care să nu-i placă”
Avertisment pentru britanicii care pleacă în vacanță: adaptoare de călătorie periculoase, vândute pe platforme online, pot provoca șocuri electrice și incendii
Cutremur puternic de 7,1 în sud-vestul Japoniei: centru comercial prăbușit la Kashima, un mort, peste 100 de răniți și zeci de dispăruți sub dărâmături
















