Vicepremierul Popescu, după Summit-ul PaE: „Pentru a putea fi alături de UE, R. Moldova are nevoie de trei lucruri: să dovedim că putem fi de încredere, să generăm proiecte și să fim capabili să le ducem la îndeplinire”
2317
Uniunea Europeană a reconfirmat atât la Summit-ul Parteneriatului Estic (PaE), cât și la întrevederile oficialilor de la Chișinău cu reprezentanții de la Bruxelles, sprijinul pentru reformele necesare Republicii Moldova care să răspundă așteptărilor cetățenilor prin locuri de muncă, creștere economică și coeziune socială.
„Succesul vizitei de la Bruxelles și participarea împreună cu președintele Maia Sandu la Summit-ul Parteneriatului Estic mi-a confirmat faptul că, pentru a putea fi alături de Uniunea Europeană, republica noastră are nevoie în principal de trei lucruri: să dovedim că putem fi de încredere, să generăm proiecte și să fim capabili să le ducem la îndeplinire”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Într-un bilanț al ultimelor evenimente de la Bruxelles, prezentat de vicepremierul Popescu, șeful diplomației moldovenești a punctat că, prin Declarația comună a Summit-ului Parteneriatului Estic (PaE), liderii Parteneriatului Estic au reafirmat angajamentul comun de a susține valorile fundamentale cu privire la consolidarea democrației și a statului de drept, protejarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, promovarea egalității de gen, promovarea societăților incluzive asigurând respectarea deplină a principiilor și normelor dreptului internațional, sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială în cadrul granițelor recunoscute internațional a tuturor partenerilor estici.
Textul declarației include și inițiativa care vizează reducerea tarifelor de roaming între UE și statele partenere, inclusiv Republica Moldova.
„Împreună cu Uniunea Europeană, vom explora opțiunile de consolidare a cooperării sectoriale, inclusiv în domeniul tranziției verzi și digitale, securității energetice, justiției și afacerilor interne, comunicării strategice și sănătății. Vom depune eforturi pentru fortificarea dialogului în domeniul securității și al rezilienței. (...) Salut și disponibilitatea UE de a sprijini eforturile depuse de țările partenere interesate, inclusiv Republica Moldova, în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare la Zona unică de plăți în euro (SEPA)”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.
În cadrul întrevederilor de la Bruxelles, a fost reiterată viziunea statelor din Trio Asociat: R. Moldova, Georgia și Ucraina, de promovare a ireversibilității parcursului european ancorate în aspirațiile și identitatea europeană a popoarelor celor trei țări, menite să consolideze cooperarea în vederea integrării europene.
„Rămânem angajați în continuarea dezvoltării strategice a Parteneriatului Estic în conformitate cu principiile diferențierii și a incluziunii. Ne-am reafirmat în cadrul Summit-ului angajamentul ferm de a consolida în continuare asocierea politică și integrarea economică a țărilor din Trio Asociat cu Uniunea Europeană, inclusiv prin continuarea cooperării strânse pentru a consolida statul de drept și a avansa reformele pentru a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Am reamintit că potrivit Tratatul privind Uniunea Europeană orice stat european care respectă valorile menționate la articolul 2 și se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii Europene”, a menționat șeful diplomației de la Chișinău.
La Bruxelles, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a semnat în numele Guvernului o serie de documente în vederea implementării proiectelor de importanță strategică pentru republica noastră.
Proiectul „Eficiența energetică a Republicii Moldova” presupune reabilitarea energetică a clădirilor cu destinație socială – spitale republicane și regionale, școli, grădinițe și alte instituții publice. Astfel, Republica Moldova va beneficia de acordarea unor împrumuturi în valoare de 30 de milioane de euro de la BEI și BERD precum și de un grant în valoare de 2,8 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene și a Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru țările Parteneriatului Estic.
Realizarea proiectului „Moldova Drumuri IV” va fi posibilă datorită împrumutului de 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiții pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea a peste 150 de kilometri de drumuri prioritare în toată țara, o scrisoare de intenție fiind semnată în marja summit-ului.
Acordul de finanțare privind „Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova” în valoare de 60 de milioane de euro reprezintă un program de suport bugetar ce completează pachetul Uniunii Europene de Redresare Economică pentru Moldova în valoare de până la 600 de milioane euro care urmează a fi implementat în următorii trei ani.
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
02.09.2026
14:40
02.09.2026
14:33
02.09.2026
14:19
02.09.2026
14:15
02.09.2026
14:08
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
02.09.2026
13:16
02.09.2026
14:40
02.09.2026
14:38
02.09.2026
14:33
02.09.2026
14:19
02.09.2026
14:15
02.09.2026
14:08
02.09.2026
14:05
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
02.09.2026
13:16
02.09.2026
12:59
02.09.2026
12:56
02.09.2026
12:35
02.09.2026
12:14
02.09.2026
11:44
02.09.2026
11:40
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:28
02.09.2026
11:18
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă
















