Vicepremierul Nicu Popescu: „Cu sprijinul autorităților de la București, R. Moldova va construi un depozit de gaze naturale pe teritoriul României”
1847
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a discutat la Bruxelles, în marja Consiliului pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, cu omologii săi din România, Franța, Germania, Lituania, Croația și Suedia.
Șeful diplomației de la Chișinău a vorbit cu ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, despre securitatea energetică și identificarea surselor de energie alternative pentru R. Moldova.
„Cu sprijinul autorităților de la București, R. Moldova va construi un depozit de gaze naturale pe teritoriul României”, a declarat Nicu Popescu.
Un comunicat al Ministerului de Externe arată că vicepremierul Republicii Moldova a mulțumit miniștrilor Annalena Baerbock, Jean-Yves Le Drian și Bogdan Aurescu pentru solidaritate și sprijinul în organizarea conferinței „Moldova Support Platform”, care se va desfășura pe 5 aprilie la Berlin. Acest eveniment internațional are ca scop mobilizarea unui ajutor mai mare pentru republica noastră și pentru eforturile exemplare de gestionare a crizei umanitare generate de războiul din Ucraina.
În cadrul întrevederii bilaterale cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Gabrielius Landsbergis, interlocutorii au abordat subiecte ce țin de situația regională de securitate, ambele țări susținând ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
„I-am mulțumit omologului meu pentru ajutorul financiar de 750 de mii de euro acordat în acest context Guvernului Republicii Moldova pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina și, de asemenea, pentru relocarea a 2 000 refugiați în Republica Lituania”, a adăugat vicepremierul Nicu Popescu.
De asemenea, ministrul de Externe de la Chișinău a salutat susținerea aspirațiilor europene ale republicii noastre în cadrul convorbirii cu ministrul Afacerilor Externe și Europene al Croației, Gordan Grlić Radman, dar și cu ministra Afacerilor Externe a Suediei, Ann Linde.
„Am reiterat tuturor colegilor mei din Uniunea Europeană că Guvernul de la Chișinău este angajat plenar în ceea ce privește procesul de reformă și modernizare a republicii pe drumul nostru european. Locul statului nostru este în Uniunea Europeană, vom fi membrii aceleiași familii datorită determinării noastre, dar și prietenilor care mereu ne ajută”, a conchis ministrul Nicu Popescu.
01.01.2026
01:12
259
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
311
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
451
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
374
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
495
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
750
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
528
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
567
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
2865
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
539
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
01.01.2026
01:12
210
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
291
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
436
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
364
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
471
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
735
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
515
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
554
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
2841
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
527
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
653
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
815
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
551
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
528
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
503
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
11:53
605
Ambasadorul SUA la NATO pune sub semnul întrebării acuzațiile Rusiei cu privire la un atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin
31.12.2025
11:39
636
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
509
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
544
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
584
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
527
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
637
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
589
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
639
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
31.12.2025
05:34
611
Varșovia solicită Comisiei Europene investigarea TikTok pentru dezinformare rusă orchestrată prin AI
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














