Șapte ani trăiți în pădure. De frică

De nevoie // Nu a mai putut îndura bătăile soțului și a fugit de acasă

Pe Vera Morozan am găsit-o la Cantina socială mobilă „Aproape de aproapele” a Misiunii Sociale „Diaconia”, microbuz cu prânzuri calde care parchează în fiecare zi, de luni până vineri, la ora 15.00, în Parcul „Serghei Lazo” din municipiul Chișinău.

Aici, cei care nu au posibilități primesc o farfurie cu mâncare caldă. Anume aici Vera Morozan își „încălzește” sufletul și își spune oful celor ca ea sau și mai necăjiți.

„Mi-am cuprins burta cu mâinile ca să nu mă lovească”

Are 54 de ani, dar „o poveste de viață cât o sută de ani”, ne spune doamna Vera.

„Haideți să ne așezăm undeva. Am multe să vă povestesc”, mă trage de mânecă femeia, care vede în fiecare om care o abordează o speranță și o mână de ajutor.

A dat naștere la șapte copii, șase băieți și o fată, dar tot de dragul lor a ajuns să trăiască și în pădure.

„Nu mai puteam îndura bătăile și umilința la care eram supusă zi de zi de către soț. Îmi amintesc cum, fiind însărcinată cu fetița, el mă bătea. M-am încovoiat și mi-am cuprins burta cu mâinile ca să nu mă lovească în burtă, să nu aibă de suferit copilul. După ce am născut, am stat câteva luni în spital, fetița avea probleme de sănătate. Altă dată a vrut să mă dea cu capul în jos de la balcon, îmi punea cuțitul la gât. Doamne, câte am mai suferit”, oftează femeia.

Invalid după ce a fost bătut de tată

Cu sechele de la bătăile tatălui a rămas astăzi și unul dintre cei șase băieți ai femeii.

„Când avea aproape trei ani, acesta a fost lovit de către tatăl lui, a căzut jos și s-a lovit tare la cap. De atunci are probleme de sănătate. Are și gradul II de invaliditate. Vă dați seama la cei 22 de ani câți îi are cât e de greu să locuiești cu el? Se enervează foarte repede, strigă la mine, chiar și la bătaie sare. După care îi trece și parcă este alt om. Nu pot să mă supăr pe el, îl înțeleg, e bolnav, dar stau mereu cu frica în spate, mai ales noaptea. Cine știe ce-i poate trece prin cap”, se plânge femeia.

S-a refugiat în pădure

Odată, nu a mai putut îndura suferințele provocate de soț și a mers unde au dus-o ochii. Într-o pădure de la marginea orașului. De copii zice că nu uita. Aceștia rămăseseră să locuiască împreună cu tatăl în apartamentul cu două camere pe care îl aveau.

În fiecare zi, când soțul nu era acasă, aceasta trecea și le pregătea de mâncare, le spăla hăinuțele, după care se refugia în căsuța improvizată unde se simțea în liniște, chiar dacă nu în siguranță. Această situație a durat șapte ani, timp în care și-a găsit un alt bărbat, un om al străzii și el.

„Aveam același necaz și ne împăcam. În plus, ne ajutam reciproc și nu îmi era frică noaptea”, adaugă femeia.

Revine acasă

Între timp, soțul scandalagiu decide să treacă cu traiul la părinții lui din suburbia capitalei, iar femeia revine acasă.

„S-au schimbat multe în acești ani. În primul rând, s-a răcit relația cu copiii. Acei mai mari mă acuză și acum că l-am părăsit pe tatăl lor și l-am găsit pe altul. Cel mai mult mă doare pentru fiica mea. Acum este căsătorită, are copiii ei. Sunt și bunică”, zâmbește trist doamna Vera.

Scandal între frați

Chiar dacă sunt frați, aceștia nu se împacă între ei, iar mărul discordiei este apartamentul cu două odăi.

„Mă doare sufletul când mă uit la ei cum se ceartă și se jignesc. Toți vor parte din casă. Dar apartamentul nici nu este privatizat și s-ar putea să rămânem într-o bună zi toți în stradă. Ceilalți sunt mai mari, iar cel mai mult mi-i milă de ăștia mai mici, de 15 și 16 ani. Unul muncește în construcții, iar celălalt este la Gimnaziul-internat nr. 3 din Chișinău. Băiatul mai mare nu îi suportă și mereu se ceartă. Le cere chiar bani și îi pune să plătească pentru că stau în apartament. De unde să ia ei bani, dacă nu au? Nu pot să-l cert, pentru că poate să mă lovească și pe mine. Și nu doar asta e singurul necaz. Nu-i suportă nici la bucătărie să vină și să mănânce. Fac mâncare ziua cât nu este acasă, după care o ascund pe sub dulap, pat sau la balcon, iar atunci când vin seara acasă le pun repede pe masă să mănânce, ca nu cumva să vadă ăsta mai mare. Uneori, de frică, aceștia nici nu trag acasă. Este un mare necaz”, se plânge femeia, care, pentru a face un ban, muncește cu ziua pe unde apucă.

„Mă mai cheamă cineva la săpat, la măturat, iarna la rânit zăpadă și mai fac și eu un ban ca să am pe ce cumpăra o bucată de pâine. Dacă aș fi la pensie, aș avea un ban sigur, dar așa...”, oftează femeia.

Respinsă de fiică

Deși s-a bucurat nespus de mult atunci când a născut o fată, pentru că se gândea că anume ea va fi cea care îi va aduce o cană de apă la bătrânețe, fata i-ar fi întors spatele.

„Locuiește acum în casa buneilor, cu taică-său, și cine știe ce i-a tot spus acela că a ajuns să se lase de mine. Mă doare sufletul, pentru că o fată am și am vrut să o am lângă mine, dar ea a ales altă cale. Mă doare, pentru că nu pot nici nepoții să-i văd, să-i strâng la piept, să mă joc cu ei. Am născut șapte copii, dar nu am parte nici de unul, așa cum mi-aș fi dorit. Știu, de vină sunt doar eu, pentru că nu a trebuit să-i părăsesc atunci când au avut nevoie cel mai mult de mine, dar nu vedeam altă cale, decât să mă duc departe de ochii lui taică-său, căci dacă mai trăiam cu el, cine știe dacă astăzi ajungeam să mai vorbesc cu dumneavoastră și nu eram putredă”, plânge Vera Morozan.