REPORTAJ // Viața lui Mihai Volontir la Glinjeni nu-i „scurtă tare”

Amintiri // Deși Mihai Volontir a plecat din satul de baștină când nu avea împliniți nici 18 ani, sătenii cunosc detalii din viața artistului și-l așteaptă cu drag să revină la Paștele Blajinilor

Satul de baștină al lui Mihai Volontir nu se numește „Volontiri” sau „Volontireni”, ci Glinjeni. Rupt de ochii lumii și aruncat peste două dealuri de centrul raional Șoldănești, așezarea îți apare ca în palmă din vârful colinei care vestește chiar începutul satului. Micuț și pricăjit, cu locuințe seculare, printre care și cea părintească a maestrului Mihai Volontir.

Vândută cu 2 000 de ruble

Cuvintele modernizare și infrastructură nu se găsesc în cartea de vizită a satului. Doar pe ici-colo răsare din ograda unui gospodar câte o casă mai arătoasă cu ferestre termopan. Totuși, gardurile de piatră, casele cu cerdace și prispe le întrec ca număr pe cele noi.

Drumul central e prăfuit și fără un petic de asfalt pe el. Cât mergi prin sat, tot aștepți să întâlnești brazii din fața primăriei, care simbolizează centrul comunei. Remarci cu greu acest loc, doar atunci când de partea stângă a drumului observi afișată pe o casă cu pereții de lut o tăbliță cu litere de-o șchioapă pe care scrie „pauza de masă de la 11.00 până la 16.00”. Acesta este unicul magazin din preajmă. Peste drum, o clădire mai prezentabilă - primăria.

În celălalt capăt al satului, în „dealul Crucii”, drumul se sfârșește. La dreapta, pe o ulicioară, se ivește și casa părintească a actorului. Deci, viața lui Budulai aici nu-i chiar așa de „scurtă tare”, întrucât mai păsrează urmele maestrului. Din imobilul, la care cu vreo 80 de ani în urmă faetonul tras de doi cai grași și frumoși oprea în fața porții, iar din trăsură cobora o doamnă cu pălărie cu boruri mari și rochie lungă, a rămas doar un gard de piatră prăbușit, o casă mai puțin îngrijită și fără bradul din fața ferestrelor. „Asta e casa lui Volontir. Am cumpărat-o acum 30 de ani de la fratele lui, Beniusic, cu 2 000 de ruble”, ne explică moș Nicolae, proprietarul casei.

O familie de boierași

Bătrânul, care nu arată mai tânăr decât casa, spune că mari schimbări nu a făcut, ci doar a tăiat bradul, a lărgit un pic ograda și a pus o poartă de fier. „Așa cum o vedeți, așa am găsit-o, doar am schimbat acoperișul și am scos cerdacul. Au rămas și prăsadul, și nucul. Uite, chiar și pragul e același, doar că s-a ros, că s-a mirat și Volontir când a fost pe aici, zicând: Uite, și pragul s-a păstrat, doar că e măcinat”, zâmbește moșul.

Bătrânul e mândru că locuiește în casa lui Volontir. „Cine s-ar fi gândit că voi dormi sub același acoperiș sub care a dormit și Mihai! Eu sunt din Călărași, iar când vine o rudă la mine și întreabă de vreun sătean unde trăiește Colea Lozovan, apu’ până și copchiii îi răspund că în casa părintească a lui Volontir”, zice moș Colea, care așa și nu a văzut un spectacol pe viu cu artistul, ci doar peliculele în care s-a filmat.

Oamenii din mahala nu cunosc prea multe despre copilăria maestrului, știu numai că a devenit un veritabil actor care a dus faima țării peste hotare. „Mai toți bătrânii au murit și noi, acești mai tinerei, cunoaștem mai mult din auzite. Mama îmi spunea că părinții lui erau boierași. Tatăl lui, Ermurache, lucra pădurar. Mama lui, dna Sâica, era cucoană. Frumoasă foc și mergea cu chibitca (trăsură - n.r.) trasă de doi cai prin sat și condusă de vizitiu. Mereu umbla în rochii lungi și cu pălării mari cu bant (fundă –n.r.) la spate. Era unica femeie care se purta așa aristocrat. Oameni gospodari și bogați”, povestește Eleonora Țurcanu, vecină cu casa artistului.

Matcovschi, într-o clasă cu Volontir

Mai la vale, unicul care-l știe cel mai bine pe Volontir este moș Vladimir Matcovschi. „He-he, eu am învățat cu Mișa într-o clasă până într-a șaptea. Era un copil tare vesel și se vedea pe el că o duce bine cu teatrul. Îi plăcea limba română. Odată, am înjghebat cu elevii din clasa noastră un fragment dintr-o piesă scrisă de Ana Lupan. Măi, și dacă era talentat, apu’ era. S-a prezentat cel mai bine. Cu piesa ceea am fost și prin satele din jur”, își amintește Matcovschi.

Bătrânul nu numai că a fost într-o clasă cu maestrul, dar au și copilărit împreună. „Odată, mai nu am aprins pădurea cu Mișa. Ne jucam pe acolo mai mulți și ce am făcut, ce am dres, că a început să ardă. Apoi, tot noi l-am stins. Ei, ne jucam și noi ca niște copii. Acum vine doar de Paștele Blajinilor. Apoi, mai trece pe la casa părintească. Îl așteptăm și anul acesta, dacă o fi sănătos”, zice acesta.

Str. Mihai Volontir în Glinjeni

Primarul Vasile Bârcă se laudă și el că are ceva în comun cu Volontir. „Sunt rudă cu el de pe mama. Am vrut să facem casă-muzeu din gospodăria maestrului, dar locatarii nu vor să se mute în altă parte. În schimb, gimnaziul și Casa de cultură poartă numele lui și chiar ulița unde e amplasată casa părintească am botezat-o tot Mihai Volontir. Măcar cumva să-i cinstim numele”, menționează Bârcă.

Toți locuitorii din satul de baștină al lui Volontir se mândresc cu maestrul și, când au vreo ocazie, nu ezită să se laude cu originile lor. „Lucram la Moscova și, din vorbă în vorbă, am spus că familia mea e Volontir. Atunci, un armean a sărit ca ars și m-a întrebat dacă nu cumva sunt rudă cu Mihai Volontir, cel care a jucat în „Budulai”, și i-am zis că sunt nepoată de pe văr. Armeanul m-a rugat, dacă îl întâlnesc, să-i transmit salutări”, spune Tatiana Volontir.

Glinjenii i-au pregătit un cadou, din partea lor, cu ocazia împlinirii celor 80 de ani. „I-am pregătit un cadou de la baștină: un pictor a desenat casa maestrului. Am înțeles că duminică o să vină la noi în sat și o să-l înmânăm”, spune femeia.