Valentina Cușnir comentează decizia judecății de a-i ACHITA pe „polițiștii torționari”: „E un ATAC la democrație”
3135
facebook
Fostul deputat Valentina Cușnir califică decizia de azi a magistraților de la Judecătoria Buiucani a capitalei de a-i achita pe polițiștii care, zice Domnia Sa, au maltratat-o pe 7 aprilie 2009, drept „un atac la democrația R. Moldova”.
„Voi respecta prevederile legale prin atac la instanţa superioară. Mâinile judecătorului au fost dezlegate de la bun început de procurori. Mai târziu voi analiza acţiunile fiecăruia”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL Valentina Cușnir, aflată acum la muncă în Italia.
Cât privește afirmația procurorilor, precum că nu sunt de acord cu decizia instanței și o vor contesta, fostul deputat susține că aceștia sunt „fățarnici să dea vina pe judecător”.
„Nu au mers pas la pas cu judecătorul, dar au refuzat să prezinte probele la insistenţa mea. Au şters urmele prin preluarea dosarului de la Procuratura Militară la cea municipală şi schimbarea procurorului în instanţă, ca să nu se ştie ce a ajuns în judecată. Sunt multe încălcări şi falsificări în cadrul urmăririi penale”, ne-a mai spus fostul deputat.
Precizăm că fostul șef al Direcţiei Generale Poliţie Ordine Publică, Petru Corduneanu, şi adjunctul acestuia, Dumitru Rusu, care, susține Valentina Cușnir, au maltrat-o pe 7 aprilie 2009, au fost achitați.
Verdictul a fost dat astăzi de Judecătoria Buiucani a capitalei. Magistrații au dispus achitarea lui Petru Corduneanu şi a lui Dumitru Rusu, pe motiv că fapta nu ar fi fost săvârşită de către inculpați.

Foto ZDG: Petru Corduneanu (mijloc)
29.12.2015
16:48
04.12.2015
14:18
18.11.2015
12:05
17.11.2015
11:01
06.11.2015
16:46
30.10.2015
13:00
16.10.2015
15:49
12.10.2015
12:49
05.10.2015
13:21
30.09.2015
10:07
28.09.2015
10:32
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















