22:27:35 27.02.2026
Stiri

Vestea care dă SPERANȚE în legătură cu COVID - 19. Israelienii spun că știu cum să oprească coronavirusul

Știri 06.05.2020 18:00 Vizualizări1568
Vestea care dă SPERANȚE în legătură cu COVID - 19. Israelienii spun că știu cum să oprească coronavirusul

O echipă de cercetători din Israel a reuşit izolarea unui anticorp cheie în lupta împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, potrivit anunţului făcut de Ministrul Apărării, care a catalogat rezultatul drept o „descoperire semnificativă” pentru dezvoltarea unor potenţiale tratamente împotriva pandemiei de COVID-19.

Dezvoltat de Institutul Israelian pentru Cercetări Biologice (IIBR), „anticorpul monoclonal de neutralizare poate să neutralizeze boala cauzată de coronavirus în organismele purtătorilor”, a declarat ministrul israelian al Apărării, Naftali Bennett, într-un comunicat citat de Reuters.

La începutul săptămânii, Naftali Bennett a vizitat sediul IIBR, unde a fost informat despre „o descoperire semnificativă pentru găsirea unui antidot împotriva coronavirusului”.

Potrivit sursei citate, Shmuel Shapira, directorul IIBR, a precizat că a fost deja brevetată formula acestui anticorp specific, urmând să fie găsită o companie internaţională care să producă la scară largă tratamentul.

IIBR a condus eforturile depuse în Israel pentru dezvoltarea unui tratament sau a unui vaccin împotriva virusulului care provoacă boala respiratorie COVID-19. Una dintre abordări au fost probe de sânge prelevate de la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19.

Anticorpii din astfel de probe de sânge, proteine ale sistemului imunitar care sunt reziduuri rămase după depăşirea cu succes a infecţiei cu noul coronavirus, sunt văzute drept un element-cheie pentru dezvoltarea unui posibil tratament.

Anticorpul care a fost izolat în laboratoarele IIBR este monoclonal, ceea ce înseamnă că derivă dintr-o singură celulă însănătoşită şi poate avea, prin urmare, o valoare mult mai mare în dezvoltarea unui tratament.

Şi în alte laboratoare ale lumii s-au dezvoltat tratamente pe bază de anticorpi policlonali sau derivaţi din două sau mai multe celule cu origini diferite, după cum arată un articol din Science Direct.

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care şi-au închis graniţele şi au impus măsuri stricte de deplasare a populaţiei în scopul de a limita răspândirea comunitară a noului coronavirus.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
27.02.2026 08:10 632 Horoscopul zilei 27.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 17.12 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte