Veneția ar putea fi pusă pe lista orașelor aflate în PERICOL: Ce trebuie să facă autoritățile locale
2313
Veneția ar putea fi pusă pe lista orașelor aflate în pericol, dacă orașul nu interzice permanent vasele de croazieră care acostează acolo. UNESCO a anunțat că va discuta problema luna viitoare, iar dacă măsura va fi aprobată, agenția ar putea cere guvernului italian să ia măsuri până în luna februarie.
UNESCO a avertizat că supraviețuirea Veneției va fi pusă în pericol, dacă orașul nu va interzice permanent navele de croazieră, scrie The Guardian.
La începutul lunii iunie, venețienii au fost luați prin surprindere când o navă de croazieră a navigat în oraș pentru prima dată de când a început pandemia, în ciuda unui anunț din partea guvernului italian că navele vor fi interzise din centrul istoric.
În aprilie, guvernul italian a decis că navele de croazieră și cargo nu mai au voie să intre în centrul istoric al Veneției, ci să acosteze în apropiere. Interdicția va intra însă în vigoare odată cu finalizarea terminalelor din afara lagunei, dar încă nu a fost lansată o licitație pentru construcția lor. O parte din trafic ar putea fi redirecționată către un port din apropiere începând cu anul viitor.
Între timp, singura modalitate prin care navele pot intra în Veneția este prin canalul Giudecca, unde în iunie 2019 o navă cu 13 punți operată de MSC s-a prăbușit într-un debarcader și o barcă turistică, rănind cinci persoane.
„Este nevoie urgent de o soluție pe termen lung”, a transmis UNESCO. „O soluție care va împiedica accesul total la lagună, redirecționându-le către alte porturi din zonă.”
„Din păcate, decizia Unesco a fost în aer de ceva timp", a spus ministrul italian al culturii, Dario Franceschini.
„Punerea Veneției pe lista orașelor aflate în pericol ar fi o problemă serioasă pentru țara noastră și nu mai este timp de pierdut. Un pas important a fost deja făcut cu ultimul decret, dar trebuie să facem mai mult și să interzicem imediat trecerea navelor mari în canalul Giudecca”, a spus el.
Vedete precum Mick Jagger și Tilda Swinton, au semnat recent o scrisoare prin care cerea Romei să ia măsuri urgente pentru a proteja Veneția.
Și Budapesta ar putea fi plasate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO aflat în pericol
Și Budapesta ar putea fi plasate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO aflat în pericol, în timp ce portul comercial din Liverpool (Liverpool Maritime Mercantile City) ar putea pierde listarea în Patrimoniului Mondial, din cauza dezvoltării sale prea rapide, potrivit UNESCO. La Budapesta, malurile Dunării şi cartierul castelului Buda sunt în special vizate. În cauză: demolările „inoportune" şi reconstrucţiile la scară largă, în special de clădiri înalte care denaturează aceste locuri istorice, potrivit Agerpres.
Marea Barieră de Corali este ameninţată cu aceeaşi soartă din cauza degradării sale cauzate de schimbările climatice.
În ceea ce priveşte portul comercial din Liverpool, decizia UNESCO ar putea fi şi mai dură, deoarece implică eliminarea completă a sitului de pe lista Patrimoniului Mondial.
Marele proiect de dezvoltare al docurilor din oraşul Beatles-ilor, numit "Liverpool Waters", ar avea un impact profund negativ, în special pentru clădirile istorice, potrivit UNESCO.
În pofida avertismentelor repetate din partea UNESCO, dezvoltarea acestui proiect nu a fost încetinită.
Primarul din Liverpool, Steve Rotheram, a regretat această recomandare a UNESCO. „Este profund dezamăgitor. Suntem mândri de istoria noastră, dar patrimoniul nostru este o parte vitală a revitalizării oraşului”, a declarat el într-un comunicat postat pe social media. „Solicit (UNESCO) să accepte invitaţia noastră de a veni să viziteze oraşul, mai degrabă decât să ia decizia în jurul unei mese de cealaltă parte a planetei”, a adăugat el.
Un alt sit ameninţat cu aceeaşi sancţiune este Rezervaţia Naturală Selous din Tanzania, ca urmare a braconajului masiv.
24.12.2025
04:11
276
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
519
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
633
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
545
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
619
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
528
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
611
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
645
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
555
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
692
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
24.12.2025
04:11
76
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
494
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
612
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
523
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
597
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
508
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
597
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
630
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
537
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
674
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
547
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
565
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
564
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
598
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
642
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
680
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
628
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
711
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
852
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1151
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
946
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
731
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
847
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
889
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
840
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














