Veaceslav Untilă, la JUDECATĂ
2248
pl.md Fostul șef al Inspectoratului Ecologic de Stat, liberalul Veaceslav Untilă, va compărea în fața instanței de judecată. Astăzi urmează să aibă loc prima ședință de judecată în procesul intentat de Untilă împotriva Guvernului R. Moldova și a Ministerului Mediului privind restabilirea sa în funcția de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat.
Liberalul susține că cei care l-au demis au confundat faptul că el a deținut o funcție publică, și nu una de demnitate publică.
„Funcţia mea nu a fost una politică. Funcţiile politice sunt funcţiile de miniştri, viceminiştri şi mai sunt câteva. Cât ţine de şeful Inspectoratului Ecologic de Stat, acesta este funcţionar public. Şi încetarea raportului de serviciu cu această funcţie trebuia să fie făcută în condiţiile legii”, a menționat anterior Untilă în cadrul unui interviu pentru Radio „Europa Liberă”.
Veaceslav Untilă a fost demis din funcția de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat pe 5 iunie trecut. Untilă a fost înaintat în această funcție de către Partidul Liberal (PL), iar odată cu excluderea liberalilor de la guvernare, noul Guvern i-a demis pe liberali de la șefia mai multor structuri guvernamentale.
24.01.2019
21:54
10.10.2017
10:20
24.03.2016
15:17
24.03.2016
10:22
15.03.2016
14:24
12.01.2016
11:42
22.10.2015
09:53
22.09.2015
15:10
12.08.2015
10:00
23.07.2015
12:03
22.07.2015
16:53
18.05.2015
15:32
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















