Veaceslav Platon, pus la RESPECT după ce i-a reproșat Maiei Sandu că nu a grațiat femeia cu cinci copii. „Slava, dă-i femeii 11 200 de euro să plătească DATORIA pe care o are și va fi eliberată”. Scuza găsită de controversatul milionar
52769
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care se ascunde de justiția din R. Moldova, i-a reproșat președintelui Maia Sandu că nu a grațiat-o pe Natalia Ursachi, mamă a cinci copii, condamnată la șase ani de pușcărie pentru escrocherie, deoarece nu a întors prejudiciul cauzat.
Potrivit lui Platon, ar fi vorba de un gest „ticălos”, mai ales că e vorba de un prejudiciu nu atât de mare.
„Și eu sunt tată a cinci copii. Eu știu ce înseamnă să stai în închisoare fără a ști ce se întâmplă cu copilașii tăi. Fiecare zi să-ți faci griji pentru ei înțelegând că, dacă li se va întâmpla ceva, atunci nimeni nu îi va putea ajuta. La ce s-a gândit Maia Sandu atunci când documentul privind grațierea femeii era în fața ei și trebuia semnat? Nu a întors datoria, atunci să sufere?”, a întrebat acesta pe pagina sa de Facebook.
Acesta a fost luat imediat la rost de unii dintre urmăritorii săi. Platon a fost îndemnat să plătească prejudiciul cauzat de femeia condamnată pentru escrocherie și va fi eliberată.
„Slava, dă-i femeii 11 200 de euro sau plătește-i acești bani persoanei care a inițiat dosarul penal și pe urma va fi grațiată. Atâta timp cât este condamnată pentru escrocherie și nu și-a achitat datoriile nu poate fi grațiată! Ce înseamnă pentru tine suma aceasta?”, a întrebat o femeie.
Platon susține că s-ar fi gândit să acopere acest prejudiciu, dar nu a făcut-o pentru că, dacă ar afla Maia Sandu că banii vin de la el, atunci femeia din Drochia nu va mai fi grațiată.
„Slava, nu spune minciuni! Nu prea am auzit să ajuți pe cineva”, a replicat Valentina H.
Amintim că, în campania electorală prezidențială de anul trecut, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că va acoperi prejudiciul cauzat de Natalia Ursachi, pentru ca aceasta să revină în familie. Totuși, acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Zilele acestea Maia Sandu a avut o întrevedere cu mama condamnatei Natalia Ursachi. „Discuția a vizat cererea de grațiere a Nataliei Ursachi, implicit hotărârea Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate referitoare la acest caz. În următoarele zile, Maia Sandu va discuta cu membrii Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pentru a examina suplimentar subiectul”, se arată într-un mesaj al Președinției.
Subiectul a revenit în atenția publică, după ce Comisia respectivă a respins recent solicitarea de a grația femeia. Președintele Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate de pe lângă Președinția Republicii Moldova, Ion Guzun, a explicat săptămâna trecută că Natalia Ursachi nu a putut fi grațiată, deoarece nu a întors prejudiciul cauzat și nu și-a recunoscut vina.
La scurt timp, Parlamentul a anunțat că va modifica legislația cu privire la grațiere, Igor Dodon a început să strângă bani pentru a întoarce datoria condamnatei, iar Ministerul Muncii și Protecției Sociale a dat asigurări că toți copiii Nataliei Ursachi se află în cadrul familiei extinse și condițiile de trai ale acesteia sunt bune.
Menționăm că Natalia Ursachi a fost condamnată după ce a luat de la un cetățean un împrumut de 2 500 de euro, dar și un automobil în valoare de 8 700 de euro pe care l-a vândut, dar nu i-a întors niciun ban proprietarului.
25.02.2026
14:48
57
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL monstru în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să plătească 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta a fluturat cu pașaportul diplomatic
25.02.2026
14:12
180
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
352
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
222
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
299
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
12:49
374
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
25.02.2026
12:01
349
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
11:59
446
Păduri „pe hârtie”, MILIOANE de lei în buzunare. Factorii de decizie ai Î.S „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” au împădurit fictiv peste 60 de ha
25.02.2026
11:56
382
Avion militar F-16 al armatei turce s-a prăbuşit în vestul ţării: pilotul a murit, anchetă în desfăşurare
25.02.2026
11:52
420
Atac tâlhăresc asupra unui administrator de schimb valutar din Chișinău pentru 500 000 de lei: inculpații, condamnați la ani grei de închisoare
25.02.2026
14:48
3
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL monstru în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să plătească 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta a fluturat cu pașaportul diplomatic
25.02.2026
14:12
166
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
348
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
219
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
295
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
12:49
370
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
25.02.2026
12:01
347
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
11:59
442
Păduri „pe hârtie”, MILIOANE de lei în buzunare. Factorii de decizie ai Î.S „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” au împădurit fictiv peste 60 de ha
25.02.2026
11:56
380
Avion militar F-16 al armatei turce s-a prăbuşit în vestul ţării: pilotul a murit, anchetă în desfăşurare
25.02.2026
11:52
417
Atac tâlhăresc asupra unui administrator de schimb valutar din Chișinău pentru 500 000 de lei: inculpații, condamnați la ani grei de închisoare
25.02.2026
11:22
370
Număr record mondial de jurnalişti ucişi în 2025: Israel, responsabil pentru aproape două treimi dintre decese
25.02.2026
11:09
403
Bărbat de 37 de ani, cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime din interes material
25.02.2026
10:43
453
Moldova face pas decisiv spre cuplarea cu piața energetică a UE: Ministerul Energiei inițiază verificarea transpunerii Pachetului de Integrare a Pieței de Energie Electrică
25.02.2026
10:22
540
Romanian Real Estate FORUM – pentru PRIMA dată la Chișinău. REZERVĂRI și informații AICI
25.02.2026
08:06
495
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
482
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
498
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
655
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
556
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
591
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
563
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
542
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
744
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
617
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
562
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














