Stalinism stropit cu agheasmă
2377
Contre-jour // „Împotmolită în războiul din Ucraina, cu economia la pământ din cauza sancțiunilor occidentale, Rusia recade în stalinism”
Suntem într-o barcă pe o mare în furtună, a spus metaforic premierul Valeriu Streleț. Cârmaciul care ne-a promis că plutim spre Europa și-a pierdut busola, vâslașii nu pot ține strocul, iar malul salvator nu se mai vede din cauza ceții.
Dezamăgirea-i mare și se fac auzite vocile celora care ne cheamă spre Est („sirenele” Răsăritului!), pentru că proiectul european, spun ei, ne-a dus într-o fundătură. Igor Dodon își începe mai toate luările de cuvânt din ultima vreme cu afirmația că „eurounioniștii” au distrus țara și propune să îmbrățișăm parteneriatul sigur cu Rusia lui Putin.
Oferta socialistului moldav are iz de pucioasă. Dodon nu și-a putut reprima reflexele nici măcar în postarea de pe FB consacrată regretatului Mihai Volontir, unde a invocat în opt propoziții de trei ori Uniunea Sovietică. Numai că procedeul său de a face trimitere cu orice ocazie la slăvitele vremuri de odinioară se face țăndări în fața realităților din țara lui Putin.
Împotmolită în războiul din Ucraina, cu economia la pământ din cauza sancțiunilor occidentale, dar mai ales afectată de politica egoistă și mioapă bazată doar pe țeava de petrol și gaze, Rusia recade în stalinism. Nu știu dacă este o strategie deliberată a Kremlinului, care vrea o supapă patriotică pentru a drena eventualele nemulțumiri populare, dar statuile închinate lui Stalin se răspândesc peste tot. Presa a relatat despre deschiderea unui muzeu al lui Stalin în regiunea Tver și despre inaugurarea a două monumente la Penza și în Republica Mariy El. „Cel mai eficient manager din istoria URSS”, după expresia lui Putin, salută cu mâna ridicată, din orășelul Shelanger (Mariy El), viitorul noii Rusii.
Valul propagandei neostaliniste a ajuns și în Crimeea ocupată de ruși. Pe Youtube poate fi vizionată o secvență de la un concert ținut în această vară într-un amfiteatru din Sevastopol, în care un artist interpretează cântecul „Dați-ni-l pe Stalin!”. Publicul, format preponderent din veterani sovietici, s-a ridicat în picioare și aplaudă extaziat, câțiva lăcrimează.
Entuziasmul renăscut pentru „tătuca popoarelor” este însoțit de manifestări de răzbunare la adresa simbolurilor luptei antitotalitare. În orașul Vladivostok, tinerii staliniști au vandalizat monumentul lui Alexandr Soljenițîn, atârnându-i de gât un carton cu inscripția „Iuda”. Grupul și-a filmat acțiunea – suntem în epoca Internetului –, iar unul dintre ei a ținut să-și comenteze fapta, bătându-și joc de scriitor, pe care l-a numit „Лженицын» (combinare a cuvântului „minciună” cu numele scriitorului), făcându-l trădător, antisovietic și rusofob. Tinerii staliniști au cerut administrației orașului să le ofere un loc pentru instalarea unui monument al lui Stalin. Au fost refuzați, dar nu se lasă, băieții afirmă că un sondaj realizat de ei pe Internet, dar și pe străzile din Vladivostok, relevă faptul că 65% din locuitori pledează pentru instalarea în oraș a statuii lui Stalin.
Un influent avocat al noilor staliniști este Biserica Ortodoxă Rusă, deși aceasta a fost decimată de Stalin cu o cruzime inimaginabilă. Mulți preoți chiar au introdus în biserici icoane cu chipul marelui măcelar. Iar unul dintre ideologii Patriarhiei moscovite, Vsevolod Ciaplin, vorbind despre necesitatea unei noi Constituții în Rusia observa că aceasta ar trebui să țină cont de opinia curentului pravoslavnic, foarte influent. În viziunea lui Ciaplin, modelul ideal al societății ruse ar trebui să îmbine socialismul și monarhia, cu o variantă de „stalinism fără ateism”.
În Rusia de azi, monstruoasa moștenire a lui Stalin este pusă între paranteze. Noii apostoli ai „părintelui popoarelor” vor să facă uitate cele 4 milioane de oameni omorâți de regimul stalinist și cele 17 milioane trecute prin Gulag. Adică populația unei țări europene medii. Și aceste cifre nu contabilizează ravagiile „holodomorului” din Ucraina, foametea organizată, victimele deportărilor, precum și pe cei lichidați în timpul campaniilor de colectivizare.
Acestea sunt evoluțiile contemporane din Rusia, cea care a îmbrățișat trecutul fără să fi învățat ceva din el. Așa fac cei cărora le este frică de viitor.
16.05.2018
10:40
5121
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6052
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5017
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5180
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6104
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
5856
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8147
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5462
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7094
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3296
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4044
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2829
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
21.12.2025
12:59
50
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
119
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
319
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
385
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
464
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
539
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
587
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
874
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
641
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
724
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
736
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
844
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
707
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
856
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
741
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
917
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
856
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1135
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
924
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
924
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
837
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
953
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1315
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
986
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
772
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














