13:26:45 21.12.2025
Stiri

Jurnalul zilelor ce trec: război și poezie

Opinii 18.08.2015 12:02 Vizualizări2204
Jurnalul zilelor ce trec: război și poezie

Contre-jour

Peisajul scriitoricesc în Rusia de astăzi, atât cât reușesc să-l urmăresc, mi se pare bulversant, populat cu personaje incredibile. Există scriitori imperialiști, staliniști, național-bolșevici, ortodocși-pravoslavnici, sovietici (chiar dacă URSS-ul nu mai există de mult), eurasiatici ș.a.m.d. Toți aceștia, bineînțeles, sunt patrioți și putiniști, au susținut anexarea Crimeii și „eliberarea” Donbasului.

Scriitorii care rămân în afara acestor uniuni și colectivități – întâmplător și numele cele mai valoroase – sunt declarați „nepatrioți”, „europeniști”, „cosmopoliți”, „occidentalofili”… Cine îl critică deschis pe Putin, cine ironizează mirajul fatal al „lumii ruse” pe care acesta vrea s-o construiască, nu este decât un mercenar plătit de străini, „un scribălău din coloana a cincea”.

***

Poezia față în față cu războiul. Doi poeți, două destine în Rusia de astăzi: Yunna Morits și Aleksandr Bîvșev. Yunna Morits s-a născut în 1937 la Kiev, într-o familie de evrei. A avut reputația unei poete onorabile, apreciată pentru cărțile sale de versuri pentru copii. Dar mai ales și-a câștigat popularitatea atunci când versurile sale au devenit textele unor șlagăre interpretate de vedete cunoscute.

Yunna Morits a avut și o scurtă faimă de disident (a fost exmatriculată în 1957 de la Institutul de Literatură „Gorki”, incriminându-i-se „tendințe nesănătoase în creație”). După destrămarea Uniunii Sovietice, poeta a primit chiar Premiul Saharov „pentru curaj cetățenesc”. Apoi, creația ei a luat o turnură inexplicabilă: dintr-o poetă delicată, cultă, Yunna Morits a devenit un trubadur al imperialismului rusesc. Ciclul poetic inspirat din tematica iugoslavă reprezintă o tristă bornă în destinul ei literar - autoarea îmbrățișează panslavismul, proferează acuzații la adresa Occidentului și Statelor Unite, denunță un complot universal împotriva Rusiei. Între alte revelații lirice și formulări „tulburătoare”, ea afirmă că Miloșevici este un sfânt, un martir sacrificat pe altarul ortodoxiei.

Și revoluțiile oranj din Ucraina i-au alimentat poemele. În general, independența Ucrainei (reamintim, țara în care s-a născut) îi dă fiori reci, o face să-și piardă rațiunea. Scrie poeme declarative despre eliberarea Crimeii și dezrobirea Donbasului, înfierează „junta” și „fascismul” de la Kiev. Versurile sale mobilizatoare, lipsite de orice preocupare pentru elaborare și artistism, cheamă combatanții, „patrioții ruși” aflați pe linia frontului în estul Ucrainei, să nu-și cruțe dușmanii. Întâmplarea a făcut ca Morits să publice o poezie, intitulată „Idiotul și avionul”, cu câteva zile înainte ca aeronava malaysiană să fi fost doborâtă de separatiștii proruși din Donbas. În acest poem are și următoarele versuri… premonitorii: „Самолёт летит бомбить, / Он летит тебя убить! /Если ты – не идиот, /Ты сбиваешь самолёт (Avionul zboară să te bombardeze,/ să te omoare/ dacă nu ești idiot/ vei doborî avionul” – traducere liberă). Tragedia din cerul deasupra Donbasului a făcut ca aceste versuri, ce par extrase dintr-o carte pentru copii, să fie dintre cele mai sinistre din istoria literaturii…

Poetă talentată și respectată la începuturile ei, Morits, la 78 de ani, a ajuns un paria al intelectualității ruse neînregimentate, o „măsură” a degradării și insensibilității umane. Și-a batjocorit talentul, făcând pact cu diavolul. Dacă pe timpul URSS-ului s-a confruntat cu cenzura comunistă, în epoca Putin conștiința sa bolnavă n-a mai avut nicio opreliște: a putut deraia în voie.

***

La celălalt pol al atitudinii intelectuale față de războiul din Ucraina se situează un poet rus de 42 de ani, Alexandr Bîvșev. Este profesor de limba germană într-o școală generală din orășelul Kromî, regiunea Orlov. Autor a trei cărți, el face parte din Asociația „Scriitorii Secolului XXI” (una dintre sutele de uniuni de literați din Rusia contemporană). După invazia Rusiei în Crimeea și pârjolul declanșat de Moscova în estul Ucrainei, Bîvșev a publicat un poem intitulat „Patrioților ucraineni”. E un poem neobișnuit, scris un vers în ucraineană și un vers în rusă, în care poetul îi îndeamnă pe ucraineni să dea o replică dură cekiștilor putiniști – „să nu le cedăm nicio palmă din pământul Crimeii” -, îi cheamă să aibă curajul să lupte în spiritul insurgenților „banderoviști” împotriva agresorilor moscoviți.

Pentru acest poem, Bîvșev a fost condamnat la șase luni de muncă într-o colonie, în conformitate cu un articol din Codul Penal („instigarea la ură și dușmănie”). Pe lângă această condamnare, judecata a decis să-i confiște laptopul lui Bîvșev și i-a interzis să predea în școală timp de doi ani. I-au fost blocate conturile bancare, poetul a fost insultat și atacat pe stradă, i-a fost vandalizată locuința și a rămas fără nicio sursă de existență. Bîvșev era singurul care își întreținea părinții, o mamă aproape oarbă, care a suferit un atac cerebral, și un tată de 84 de ani, trecut printr-un infarct.

Nu există „mare artă” în poemele lui Bîvșev (unii ar putea spune că cei doi, Morits și Bîvșev, sunt proiecția în oglindă a unui Janus Bifrons), dar autorul lor, persecutat de copoii lui Putin, a reușit să-și vertebreze un destin care altfel ar fi fost sortit anonimatului.

Bîvșev i-a declarat unui ziarist, între puținii care au reușit să ajungă la el după condamnare: „N-am făcut decât să-mi onorez datoria de poet și cetățean, nu-mi este rușine pentru niciun rând din cele scrise de mine. Am conștiința curată. Nu văd de ce ar trebui să mă îndreptățesc. Sunt un om cinstit, îi pot privi pe semenii mei în ochi, fără teamă. Să ne judece istoria”.

Da, istoria le va judeca pe toate, însă un om are nevoie de recunoașterea concetățenilor săi pentru a îndura mai ușor teroarea pe care azi o trăiește.

Autor: Vasile Gârneț
Top stiri
21.12.2025 08:21 385 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 741 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte