Independența poartă chipul nostru
2180
Contre-jour
Aici am ajuns: dacă te arăți mai optimist și lași loc de speranță, măcar de Ziua Independenței, poți trece drept naiv sau cinic. Refrenul popular este că trăim un dezastru, o rușine, că asistăm la un rateu național. Curios este că printre cei care declamă partitura catastrofei i-am auzit în aceste zile și pe unii oameni politici, funcționari publici și magistrați, ale căror decizii, opțiuni, interese și parti-pris-uri au influențat puternic actuala stare de lucruri.
Un veteran al independenței și al luptei împotriva regimului comunist de ocupație mărturisește că se simte neputincios, că vrea să dea foc și să plece din țară. Un îndemn „optimist”, nimic de zis, numai că acest impuls de disperare al politicianului a fost anticipat de numeroși basarabeni cărora nimeni nu le-a pus un microfon în față ca să-și exprime durerea și dezamăgirea. Au plecat anonimi, care și cum au putut, riscându-și sănătatea și siguranța personală, pentru că țara lor nu le putea oferi decât regrete și nostalgii. Cel mai activ segment din populație, aproape un milion de moldoveni, și-a luat lumea în cap fără „să dea foc”, dar lăsând satele în paragină și copiii minori în grija bătrânilor…
Toată lumea are dreptul să se simtă dezamăgită. Fiecare a așteptat ceva de la independență și nu a (prea) primit. Lamentația și indignarea unui cetățean de rând, copleșit de necazuri și lipsit de soluții, pare mai legitimă, deși nici el nu se poate extrage imaculat din peisaj: dacă nu este responsabil, dacă nu merge să voteze ani în șir și dacă atunci când se duce totuși la vot alege pe cine alege, fără să fi învățat ceva de pe urma eșecurilor precedente, aș zice că nu mai are dreptul moral să arunce invective și blesteme în toate părțile. Și, din păcate, aproape 50% din numărul alegătorilor n-au fost interesați să participe la vot, mai ales în anii din urmă.
Cu totul alta este bosumflarea acrită a celor care au fost implicați în actul guvernării și în viața publică din aceste două decenii. Independența, așa cum arată ea, cu vânătăi și bube în cap, este și rezultatul activității lor, al aleșilor neamului, nu numai al unor împrejurări istorice sau conjuncturi geopolitice mai presus de voința oamenilor, a indivizilor…
Am fost mereu tentat să compar cele două decenii și ceva de independenţă ale Republicii Moldova cu cei 22 de ani interbelici, perioadă în care Basarabia s-a aflat în componența Statului Român. Unirea de la 1918 a salvat identitatea națională și existența fizică a moldovenilor. Dar dacă România Mare s-a prăbușit sub loviturile inamicilor săi externi, nazismul și comunismul, 75 de ani mai târziu Republica Moldova este roasă pe dinăuntru de bacilul corupției și al cleptocrației naționale.
S-ar zice că pe basarabeni îi macină o vocaţie a autodistrugerii, o incapacitate cronică de autoguvernare. Spun asta, gândindu-mă la faptul că în toți anii independenței post-sovietice la noi a fost mai degrabă încurajată mediocritatea și combătură valoarea, s-a cultivat obediența față de șefi, conformismul față de tradiții și cutume, nu adevăratele caractere, nu curajul propriilor opinii. Am ajuns să facem haz la modul fatalist de cumetria și nepotismul la basarabeni. Care nu înseamnă solidaritate de familie, ci complicitate la furt alături de neamuri…
Independența Moldovei poartă chipul nostru. Să ne privim în oglindă înainte de a da vina pe alții.
16.05.2018
10:40
5121
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6052
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5017
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5180
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6104
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
5856
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8147
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5462
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7094
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3296
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4044
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2829
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
21.12.2025
12:59
50
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
119
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
319
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
385
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
464
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
539
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
587
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
874
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
641
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
724
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
736
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
844
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
707
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
856
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
741
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
917
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
856
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1135
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
924
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
924
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
837
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
953
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1315
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
986
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
772
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














