Cum calcă Ion „Socialiștii” în picioare

Contre-jour // Prostia n-are vârstă. Când am văzut tinerii aceia rusofoni cu steaguri roșii mărșăluind prin Chișinău, alături de veteranii sovietici, am înțeles că ideea nu moare. Ticăloșia rămâne

Nimic nu se compară cu „bătălia electorală” de la primul etaj al blocului nostru, acolo unde se găsesc cutiile poștale, invadate în aceste săptămâni cu tot felul de maculatură de partid. Ion de la etajul doi face neîncetat muncă de deratizare. Cel mai tare îl enervează partidul lui Dodon: „Domnule, sunt incredibili! De unde atâția bani?! Ne umplu de două ori pe zi cutiile poștale cu fluturași și cu ziarul lor roșu, „Socialiștii”. Scriu că are un tiraj de 20 de mii de exemplare, dar cred că e de cinci ori mai mare. Îl scot din cutii, mă pricep, și îl arunc la lada de gunoi... Două-trei exemplare le rup și le calc în picioare chiar aici, la intrare, să vadă lumea. Tot eu le strâng de pe jos după aceea, dar să fac și puțină contra-agitație electorală până la amiază, cât iese lumea în oraș… Ne trebuie nouă socialism? Păi am avut unul multilateral dezvoltat. Așa de dezvoltat, că ai mei și-au pierdut toate economiile de la bancă, iar bunica mea, când a înțeles că a pierdut tot ce ascunsese prin borcane, că nu mai aveau nicio valoare – da, ruble prin borcane! – s-a îmbolnăvit și-a murit.”

Mai vorbim despre războiul din Ucraina, despre dezastrul din Rusia, care e pe cale să ia proporții, despre alegerile din România. Sigur, are pașaport românesc. N-a vrut să-și facă la început, că e umilitoare și lungă procedura, dar când a văzut că atâția ruși, mulți din Transnistria, care abia îngaimă limba noastră, și-au făcut pașapoarte românești, și-a călcat pe inimă și a depus dosarul. Și acum e bucuros că mai e și altceva decât cetățean al Republicii Moldova, orfan de țară, bătut de toți pereții.

Și o observație spre final, de adevărat analist. Zice domnul Ion: „Voronin e foarte modest în această campanie, în comparație cu anii trecuți. Nu-l mai susține, se vede, Rusia, că a apărut „dodonel” și „băiatul cu concertele”, Renato. Nu găsesc mai nimic tipărit de la comuniști. Voronin probabil nu vrea să cheltuiască aiurea, că măcar vreo câțiva din partidul lui tot vor intra în Parlament, în orice caz el va intra. Și-apoi are și o vârstă”.

„Da, dar nu e vârsta înțelepciunii, glumesc eu. Cum să îmbătrânești și să rămâi tot comunist?”. Ion mă privește mirat: „Prostia n-are vârstă. Când am văzut tinerii aceia rusofoni cu steaguri roșii mărșăluind prin Chișinău, alături de veteranii sovietici, am înțeles că ideea nu moare. Ticăloșia rămâne”.

***

Alegerile prezidențiale din România continuă să facă valuri în presă și – mai ales – pe Facebook, stârnesc pasiuni, provoacă polemici aprinse și chiar despărțiri între prieteni. S-a intrat într-o zodie a decantărilor decisive, culorile se cunosc, nu pot fi decât două, nu mai e vreme de nuanțe, de politețuri, așa că am fost întrebat direct, imperativ: „Cu cine votezi? De ce nu scrii deschis care e opțiunea ta?”.

Am avut impresia că, dacă mai întârzii să răspund, să spun cu cine voi vota și să dau sfaturi celor neștiutori, totul se duce de râpă și eu voi fi cel vinovat.

Mai întâi, votul e secret și-mi place să-l păstrez în haina asta, care îl face și mai puternic și de temut. Ceea ce pot să spun este că voi merge numaidecât la vot duminică, chiar dacă s-ar putea să stau la coadă vreo patru-cinci ore, ca la turul întâi. Acesta e, din păcate, nivelul de organizare – și de respect – pentru votul românilor din afara țării. Se pare că, deocamdată, lucrurile nu se vor schimba.

În al doilea rând, cred că nu se va întâmpla nimic excepțional cu România nici după aceste alegeri prezidențiale, indiferent cine le va câștiga. România nu va schimba paradigma existențială și nici meridianul geografic. Nu va construi comunismul și nu va dori să se unească cu Rusia lui Putin. România va rămâne în Europa și în NATO. Își va păstra munții și marea, va construi autostrăzi (în orice caz va încerca, luptând cu ispita de a „drena” banii publici în buzunare particulare) și poate că va ajunge cu șantierul și până la Chișinău. Biserica va fi la fel de evlavioasă și pragmatică: va face slujbe politice, va rămâne la fel de antieuropeană și va jubila când vreo 40 de mii de oameni vor veni să sărute moaștele vreunui sfânt din raclă, strivindu-se între ei, ori se va prosterna în fața unei vedenii ivite din scorbura unui copac într-un sat pierdut, ceea ce va demonstra, o dată în plus, că suntem un loc iubit și ocrotit de Dumnezeu.

Acestea fiind zise, vă îndemn la un vot tăcut și bine chibzuit.