Valeriu Saharneanu // Elon Musk, un Savva Morozov al lui Trump?
4818
La o zi după biruința republicanilor în alegerile prezidențiale din SUA, multimiliardarul ElonMusk, finanțatorul principal și eminența cenușie a campaniei lui Donald Trump, a publicat pe contul său de pe rețeaua X, care-i aparține, harta Statelor Unite ale Americii, însoțită de un text scurt. Harta reflectă imaginea exprimată color a rezultatelor scrutinului din 5 noiembrie în toate cele 50 de state și în fiecare din sutele de comitate aflate în cuprinderea lor administrativă.
Întrucât culoarea reprezentativă a republicanilor este cea roșie, iar biruința lor în fața democraților albaștri a fost copleșitoare, Statele Unite apar pe harta înfățișată de Musk aproape că în totalitate purpurie. Bucuros, dar mai mult mândru de reușita idolului său, Elon Musk comentează imaginea în stilul X, adică scurt: @elonmusk They say red light helps you sleep better (se spune că lumina roșie te ajută să dormi mai bine - n.r.).
Aveam să trec liniștit și cu rezerva de rigoare peste această manifestare de euforie malițioasă a miliardarului mulțumit de sine și de treaba făcută de el în America, dacă imaginea și textul lui nu apăreau ocazional datate cu 7 noiembrie. Cu 107 ani în urmă, fix la această dată, în cealaltă emisferă a globului, undeva în estul sălbatic al Europei, în Rusia, cineva, o grupare care se numeau bolșevici, comisese o lovitură de stat și luă ilegitim puterea. În frenezia acestei colori și în formolul unor idei utopice, gruparea adormise rațiunea unei națiuni, cu ele atrase de partea lor pe cei mulți și săraci pe care îi numiră cu un cuvânt pe neînțelesul acestei mase, dar pompos, – proletariat – îi făgăduiră acestuia pace și pământ, îi insuflă că le poate obține doar dacă instituie o dictatură a sa și dacă pornește imediat să le dobândească pe ambele într-o luptă pe viață și pe moarte.
Bineînțeles, lupta era pentru binele și fericirea celor mulți de peste tor. În acest scop, pe un teritoriu egal cu a șasea parte din suprafața globului fu proclamată -sub flamura roșie a dictaturii proletariatului – teroarea roșie și se formă o numeroasă și o, cotropitoare a tot, armată roșie. Ideea era ca această armată roșie să răspândească dictatura proletariatului, cu ingredientul ei de bază - teroarea roșie - peste întreg globul pământesc.
S-a răspândit destul de mult, a cuprins țări și popoare și a făcut sute de milioane de jertfe. Mai continuă să le facă și astăzi, dar nu a reușit în plan global. Faptul se datorează națiunilor rămase în spațiul în care oamenii au fost lăsați să raționeze liber și să-și aleagă guvernele și conducătorii conform principiilor meritocrației, a integrității morale și capacităților profesionale. Spațiul acesta este al democrației - opus celui al dictaturilor și tiraniilor roșii -, iar una din matrițele ei cele mai solide sunt Statele Unite ale Americii, țara în care un emigrant ca Elon Musk a ajuns să dezvolte afaceri dintre cele mai curajoase tehnologic și să devină cel mai bogat om de pe planetă. Dispune de averea și capitalul lui cum își dorește.
Cu o parte din acestea - rețeaua de comunicare socială, X, și cu sute de milioane de dolari - l-a ajutat pe politicianul controversat și milionarul, Donald Trump, să câștige alegerile. A făcut-o în pofida faptului că cel pe care a ales să-l sprijine se folosește de beneficiile democrației, dar înclină să nu o respecte, a fost condamnat pentru fapte amorale și a câștigat mandatul de președinte al SUA fiind învinuit penal pe zeci de capete de acuzare. Musk a ignorat opinia numeroasei elite militare, culturale, economice și civice americane care în campanie s-a văzut datoare să preîntâmpine societatea de derapajele dictatoriale, în multe – profasciste -, ale lui Trump și pericolul subminării fundamentelor democrației americane în cazul venirii lui la Casa Albă.
Condus de interesele sale de afaceri, Musk a acționat contrar acestor opinii: el a dispus ca toate motoarele giganticei lui rețele să lucreze pentru Trump și, implicit, împotriva contracandidatei lui. Mesajele transmise au fost de la simple, la simpliste, ajungând până la grotești: în cea mai mare parte minciuni, bârfe, defăimări gratuite, garnisite cu semi adevăruri. Marile orașe le-au ricoșat în mare parte, în schimb, pătrunzând cu ele în profunzimea micilor așezări rurale, orășele și orașe de provincie, găsind sol fertil în creierul milioanelor de cetățeni mai puțin instruiți – un fel de proletariat american al secolului tehnologic-informațional XXI. În felul acesta s-a colorat preponderent în roșu harta ce reflectă scorul final al competiției pentru președinția Statelor Unite: având contribuția tehnologică, financiară și de imagine a lui Elon Musk, celui mai bogat om din lume.
Serioasele institute americane de analiză și sintetizare a alegerilor-2024 vor cerceta și vor edita studii minuțioase, pe toate aspectele, pe subiectul celor întâmplate în aceste alegeri. Cu certitudine, vom afla printre ele și cât de mare a fost implicarea miliardarului, cât de importantă a fost contribuția lui la victoria lui Donald Trump. Ceea ce poate fi consemnat de pe acum, este că Musk se face responsabil de ceea ce va livra în mandatul său președintele Trump, ajutat și susținut de el. Planeta se confruntă azi cu evenimente cruciale, în care democrația este atacată direct și subversiv de puterile dictatoriale agresive, acestea urmărind să o destructureze. Încotro o va lua și în care parte va înclina cea mai puternică, până acum, democrație a lumii, este fundamental pentru viitorul omenirii.
La acest aspect al responsabilității istorice, se impune iar cazul celor care sub acoperirea culorii roșii au săvârșit la începutul secolului XX o lovitură de stat în Rusia, au instalat acolo o dictatură roșie și în regim de teroare roșie, au cârmuit bezmetic și mai cârmuiesc și azi în aceiași manieră această țară. Este cunoscut că în afară de banii proveniți din spargeri de bănci, exproprieri, bolșevicii au fost ajutați cu mijloace și de unii oameni bogați ai vremii. Cel mai cu priză la ei a fost marele industriaș rus și mecenat, Savva Morozov, proslăvit și prin actele lui de binefacere în folosul scriitorilor, oamenilor de teatru, muzeelor. Interesul pentru activitatea revoluționară a bolșevicilor a venit prin intermediul acestora – a scriitorului Gorki, prieten cu Lenin, și a actriței Andreeva, membră a partidului lui Lenin. Morozov a finanțat ziarul „Iskra”, acțiuni teroriste ale bolșevicilor în revoluția din 1905. Aceștia erau revoluționari (teroriști) profesioniști, trăiau în afara Rusiei, în Occident, aveau nevoie de bani mulți și în formă continuă. Capacitatea lui Morozov de a livra bani atâția cât își doreau bolșevicii era și ea limitată. Dar ca să extragă de la industriaș o sumă mare, revoluționara Andreeva a fost instruită să-l convingă să-și asigure viața. Ceea ce naivul Morozov a și făcut, eliberându-i acesteia un mandat de bancă la prezentator, cuprinzând o sumă foarte mare. La puțin timp, Morozov a și fost găsit fără suflare într-o cameră de hotel de pe riviera franceză de la Cannes, alături descoperindu-se un revolver din oțel argintat și un bilețel în care cel plecat ruga, chipurile, ca nimeni să nu fie învinuit de moartea lui.
Legătura cu bolșevicii i-a fost fatală omului de succes Savva Morozov. El s-a stins de foarte tânăr (43 de ani). Memoria lui ar fi meritat recunoștință pentru progresul tehnologic, cultural și educativ al țării lui, la care a muncit și a contribuit la timpul său, dacă o rază de discernământ l-ar fi luminat să nu intre în cercul unor oameni atât de rău intenționați. Așa, însă, bietul afacerist rus va rămâne pentru totdeauna în istorie ca unul dintre acei nefericiți care au susținut și au dat putere groaznicei hidre bolșevice roșii - o năpastă care a vărsat râuri de sânge și care, iată, și astăzi, amenință să prefacă planeta într-un pustiu roșu.
Replica pentru Elon Musk din această crudă experiență vine de la sine: nu se doarme deloc bine la lumina roșie, stimate contribuitor al unui regim imprevizibil, căci adormirea de care vă bucurați a americanilor înseamnă la această răspântie de vremuri tulburi nesomnul și neliniștea tuturor oamenilor buni de pe planetă.
09.05.2026
20:50
187
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
248
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
372
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
393
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
425
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
704
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
434
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
526
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
509
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
530
Horoscopul zilei 09.05.2026
09.05.2026
20:50
37
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
60
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
347
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
373
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
412
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
684
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
423
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
509
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
498
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
522
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
679
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
676
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
639
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
753
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
694
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
722
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
714
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
593
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
754
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
801
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
666
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
676
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
623
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
726
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
718
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














