11:34:42 10.04.2026
Stiri

Valerian Mânzat, CONDAMNAT la închisoare cu EXECUTARE: Ordonanța de arest întârzie însă! Ar putea fugi de oamenii legii?

Anticorupție 06.04.2017 12:30 Vizualizări3813
Valerian Mânzat, CONDAMNAT la închisoare cu EXECUTARE: Ordonanța de arest întârzie însă! Ar putea fugi de oamenii legii?

Avocatul-vedetă, Valerian Mânzat, a fost condamnat ieri la nouă ani de închisoare cu executare, Curtea de Apel menținând decizia din mai 2015 a instanței de fond.

Decizia motivată a instanței va fi făcută publică însă abia peste o lună, iar solicitarea de a-l reține ar putea fi trimisă la poliție chiar și mai târziu.

„Se remite la organul de poliție, poate fi peste o lună, două, trei. Nu sunt termene de executare. Judecata prin cancelare trimite la poliție pentru execuție”, a explicat, pentru ZdG, Gheorghe Amihalachioaie, avocatul lui Mânzat.

Ieri, Mânzat nu a fost prezent la pronunțarea sentinței, iar Publika a scris că acesta ar fi fugit din sala de judecată. Amihalachioaie explică faptul că acesta nu este obligat să fie prezent la pronunțarea sentinței și dă asigurări că Mânzat ar fi acasă.

Pe lângă Mânzat, un alt complice de-al acestuia a fost condamnat tot la nouă ani de închisoare, o a treia persoană - la zece ani de detenție, a patra - la opt ani, iar Eugenia Barbăroşie, avocată - la 7,5 ani de închisoare.

Cele cinci persoane sunt învinuite că au înscenat un accident rutier încă în anul 2008 pentru a încasa de la o companie de asigurări peste 300 de mii de lei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
10.04.2026 08:16 352 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte