Val de insolvențe în marile ferme agricole din România, strivite de concurența cerealelor ieftine din Ucraina
276
Marile ferme agricole din România se confruntă cu un risc tot mai mare de faliment, iar presiunile financiare cresc accelerat.
Numărul insolvențelor s-a dublat în primul semestru al anului, potrivit unei analize realizate de CITR, liderul pieței de insolvență din România. Profesorul Toma Dinu, șef de departament la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală a UASMV, a explicat care sunt cauzele crizei actuale și ce implicații pe termen lung are concurența cu agricultorii din Ucraina.
„În sudul României, seceta a compromis culturile de primăvară, trei ani la rând, explică prof. Toma Dinu. La grâu rezultatele au fost mai bune, dar nu au putut compensa pierderile de la alte culturi. Singura pe profit a fost rapița, dar numai în zonele care nu au avut parte de secetă în toamnă. Producțiile au fost mici. Iar ceea ce s-a obținut nu a acoperit, în multe cazuri, cheltuielile. Peste această criză a venit concurența acerbă pe Marea Neagră, cu produsele agricole din Ucraina, care au dus în jos prețul de vânzare a cerealelor și au crescut costurile de transport.
Până în 2022, când Rusia a declanșat războiul, Ucraina își exporta produsele agricole prin porturile proprii de la Marea Neagră, Odesa și Nikolaev. Pentru a sprijini națiunea agresată, România a pus la dispoziția Ucrainei porturile dunărene și portul Constanța. Presiunea asupra infrastructurii de transport a fost și rămâne foarte mare. Închirierea camioanelor s-a scumpit, iar timpul de așteptare în port, până la descărcare, a crescut. Asta se traduce în costuri suplimentare pentru fermierii români.
Fermierii ucraineni au costuri de producție mai mici, deoarece folosesc tehnologii care nu sunt permise în Uniunea Europeană și beneficiază de o productivitate mai bună. Având nevoie de valută, își permit să lase prețul de vânzare mai jos decât poate suporta concurența din România. Astfel, presiunea pe prețuri s-a intensificat.
În ultimii ani s-a intervenit la nivelul UE, iar autoritățile din România au acționat cu mai multă fermitate în sancționarea vânzărilor de cereale ucrainiene pe piața internă. Totuși, această concurență neloială a existat și continuă să existe. Rămâne tentația producătorilor de furaje sau a morilor de a cumpăra grâu ucrainian direct din camion, fenomen care îi afectează direct pe fermierii români.
De doi-trei ani, agricultorii autohtoni vând grâul cu 70-80 de bani kilogramul, în timp ce motorina și in-put-urile (semințe, fertilizatori, pesticide) s-au tot scumpit. Creditul furnizor nu mai poate fi achitat la timp, se adună datorii, dobânzile cresc, iar toate acestea împing fermele spre faliment”, a explicat prof. Toma Dinu.
„Agricultura din Ucraina este mai competitivă decât cea românescă, trebuie să recunoaștem, a spus Toma Dinu. În acest moment, folosesc tehnologii mai productive, dar care sunt interzise în UE. Însă și pe viitor, când se vor alinia total normelor europene, ca țară candidată la aderare, tot vor avea un avans, dat de avantajele naturale. Ucraina are 30 de milioane de hectare de cernoziom, noi avem vreo 2-3 milioane din totalul celor 9 de milioane de teren arabil.
Fermele lor nu sunt mari, sunt uriașe, ceea ce înseamnă o economie de scală: obțin discount-uri foarte mari la input-uri și au cheltuieli mai reduse. Multe ferme sunt deținute de fonduri de investiții, de proprietari din SUA, din afara Ucrainei, din China, ceea ce le permite să atragă fonduri de dezvoltare uriașe. Pământul este de calitate superioară. Nu întâmplător Ucraina este în primii cinci furnizori de cereale la nivel mondial, alături de Argentina, SUA, Rusia, Canada. Dacă au și ploaie, pur și simplu nu pot fi concurați”, a detaliat Toma Dinu.
„Compensațiile pentru pierderile suferite din cauza conflictului din Ucraina au fostm insuficiente. Unele ferme au redus suprafețele cultivate, le-au lăsat în pârloagă pentru refacerea solului, cu lucrări minime de întreținere, așa cum cere legea, și au beneficiat de subvenție APIA. Dar aceasta nu este decât o soluție de limitare a pierderilor, nu una care să le ajute să reziste pe termen lung.
Schimbarea tehnologiilor de producție, adoptarea unor modele de semănare no till, fără plug, poate reduce cheltuielile și ajută la păstrarea apei în sol, însă necesită investiții mari în primii ani, mai ales pentru combaterea buruienilor, și aduce producții mai mici la început. Asocierea fermierilor, pentru a obține discount-uri mai mari la inputuri, ar fi o altă modalitate de reducere a costurilor. Integrarea în lanțuri de producție care să folosească cerealele este, de asemenea, o opțiune importantă.
Acum există o conjunctură favorabilă pe piața grâului: a crescut prețul de vânzare, deoarece în Rusia nu se poate recolta normal, fiind criză de motorină, pe fondul bombardamentelor care au vizat infrastructura. Prețul nu a crescut mult, doar cu aproximativ 20 de bani pe kilogram, dar această evoluție reprezintă o gură de oxigen pentru fermierii noștri”, a concluzionat Toma Dinu.
29.07.2026
22:42
29.07.2026
22:33
29.07.2026
22:18
29.07.2026
21:35
29.07.2026
21:03
29.07.2026
20:03
29.07.2026
20:01
29.07.2026
19:39
29.07.2026
19:04
29.07.2026
18:58
29.07.2026
22:43
29.07.2026
22:42
29.07.2026
22:33
29.07.2026
22:18
29.07.2026
21:35
29.07.2026
21:03
29.07.2026
20:03
29.07.2026
20:01
29.07.2026
19:39
29.07.2026
19:04
29.07.2026
18:58
29.07.2026
18:52
29.07.2026
18:44
29.07.2026
18:40
29.07.2026
18:36
29.07.2026
18:28
29.07.2026
18:09
29.07.2026
17:55
29.07.2026
17:55
29.07.2026
17:49
29.07.2026
17:48
29.07.2026
17:29
29.07.2026
17:21
29.07.2026
17:13
29.07.2026
16:57
29.07.2026
16:28
Val de insolvențe în marile ferme agricole din România, strivite de concurența cerealelor ieftine din Ucraina
Trump promite lovituri „puternice” împotriva Iranului după atacurile din Iordania, reaprinzând și extinzând Războiul din Orientul Mijlociu
Doi pompieri au murit în lupta cu incendiul de vegetație de pe insula Creta, în timp ce Grecia este cuprinsă de noi focare de foc
Ce alimente trebuie evitate când iei medicamente pentru tensiune, colesterol sau antibiotice: avertismentul unui cardiolog















