Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Universitatea Oxford este deja TESTAT pe oameni într-una din țările cel mai grav afectate
1854
Universitatea Oxford a început weekendul trecut în Brazilia primele teste pe pacienţi umani cu vaccinul pe care îl dezvoltă împotriva noului coronavirus, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Testele vor fi efectuate pe 2.000 de angajaţi sănătoşi din domeniul medical din oraşul Sao Paulo şi pe 1.000 de persoane din Rio de Janeiro.
Brazilia este una din țările cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, cu pste 1,1 milioane de infectări și peste 51.000 de morți, fiind depășită doar de Statele Unite.
Autoritatea de reglementare sanitară din Brazilia, Anvisa, a aprobat studiile clinice pentru acest vaccin potenţial, dezvoltat de Universitatea Oxford şi produs de compania farmaceutică AstraZeneca, în primele zile ale lunii iunie.
Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca acest vaccin să fie lansat pe piaţă până la sfârşitul anului 2020.
Marţi, autorii unui studiu realizat pe porci au anunţat că două doze cu acest vaccin dezvoltat de Oxford University şi AstraZeneca produc mai mulţi anticorpi decât o doză unică.
Cercetătorii de la Institutul Pirbright din Marea Britanie au spus că administrarea celor două doze de vaccin - o doză iniţială urmată de o doză de rapel - determină o reacţie imunitară mai puternică în comparaţie cu administrarea unei singure doze. Cercetarea lor sugerează că o abordare medicală bazată pe două doze ar putea fi mai eficientă în vederea obţinerii unei protecţii împotriva COVID-19.
Noul vaccin, denumit ChAdOxl nCoV-19, cunoscut şi sub denumirea de „AZD1222”, a fost creat iniţial de cercetătorii de la Universitatea Oxford, care colaborează în prezent cu specialiştii de la AstraZeneca pentru etapele de dezvoltare şi de producţie.
Date preliminare provenind de la un studiu realizat pe şase maimuţe au arătat că unele dintre primatele care au primit o singură doză de AZD1222 au dezvoltat anticorpi împotriva noului coronavirus într-un interval de 14 zile, iar toate maimuţele din acest studiu au dezvoltat astfel de anticorpi într-un interval de 28 de zile.
Peste 100 de vaccinuri potenţiale împotriva COVID-19 sunt dezvoltate în prezent pe plan mondial şi se află în diverse stadii de testare.
27.02.2026
11:10
181
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
244
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
285
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
327
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
300
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
364
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
422
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
05:49
576
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
574
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN
27.02.2026
00:52
587
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
27.02.2026
06:56
639
Dacă ai aceste linii pe unghii, este un semn clar că… Vezi mai mult
437
Instagram anchetează conturi AI care sexualizează persoanele cu dizabilități
27.02.2026
11:10
1
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
222
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
262
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
309
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
290
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
349
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
410
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
05:49
553
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
565
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN
27.02.2026
00:52
581
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
26.02.2026
23:30
689
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
516
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
682
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
617
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
19:29
610
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
758
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
653
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
687
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
651
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
687
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
681
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
651
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
626
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
790
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
750
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














