Vacanțe 2021: ȘAPTE destinații din Europa în care trebuie să ajungi toamna aceasta
4260
Toamna este perioada perfectă pentru a face o călătorie în Europa și a descoperi noi locații inedite. Principalele destinații europene tocmai au trecut prin sezonul de vârf, străzile sunt mai liniștite, iar vremea încă este de partea noastră cu temperaturi prietenoase.
Totodată, în afara sezonului turistic, vă veți bucura și de cele mai bune hoteluri la un preț mai accesibil, mai puține cozi la atracțiile turistice, mai multe locuri în restaurante și mai puține persoane în fotografiile voastră de vacanță. Dacă te gândești să pleci într-o vacanță toamana aceasta, iată 7 destinații din Europa care nu te vor dezamăgi.
1. Gent, Belgia

Gent este un oraș despre care se spune că pare ieșit dintr-un basm. Nu este cel mai cunoscut dintre orașele din Belgia, dar totuși, este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase orașe din această mică țară. De la răul, istoria, castelul și tradițiile sale, până la magazinele și evenimentele culturale, există o mie de lucruri de făcut și de descoperit în Gent.
2. Budapesta, Ungaria

Urcați pe dealurile din Budapesta și priviți râul, Parlamentul, culorile calde ale copacilor și vă veți simți ca și când ați fi singuri într-unul dintre cele mai romantice orașe din Europa. Aflati acolo, veți putea opta pentru o croazieră pe Dunăre sau vizite la principalele atracții turistice ale capitalei: hala pieței centrale, Opera din Budapesta, Dealul Castelului, totul este mai liniștit toamna la Budapesta.
3. Barcelona, Spania

Barcelona esta una dintre destinațiile preferate de turiștii din întreaga lume. Parcul Güell, Sagrada Familia, Bazilica Regală Montserra, cele mai frumoase comori din Barcelona sunt la fel de frumoase și toamna. Profitați de sejur pentru a vizita și împrejurimile Barcelonei, cum ar fi orașele Girona sau Sitges.
4. Porto, Portugalia

Porto este un oraș superb care trebuie descoperit în toate anotimpurile anului. Cei ce vizitează orașul portughez se vor îndrăgosti de casele colorate din Ribeira, vinul dulce de Porto, ce doarme în beciurile din Vila Nova de Gaia, dar și de valea Douro și podgoriile sale clasificate drept patrimoniu mondial de către UNESCO.
5. Amsterdam, Olanda

Amsterdam este una dintre cele mai romantice destinații pe tot parcursul anului, dar mai ales atunci când copacii de-a lungul canalelor se îmbracă în culorile lor calde de toamnă. Acest oraș, vizitat în fiecare an de milioane de călători, este mai liniștit în această perioadă a anului.
Plimbați-vă prin frumoasele buticuri și librării din Amsterdam, mergeți într-o mini- croazieră și vizitați casa Annei Frank sau Rijksmuseum.
6. Edinburgh, Scoţia

Edinburgh, capitala Scoției, este o destinație plină de viață. Este ideal pentru a sărbători Crăciunul, Anul Nou sau a profita de numeroasele sale festivaluri, vara. Puteți face o vizita Grădinei Botanice Regale din Edinburgh, care datează din secolul al XVII-lea, apoi rătăci prin unele dintre parcurile și spațiile verzi ale orașului.
Savurați, după-amiaza, un ceai clasic la The Colonnades at the Signet Library și vizitați Castelul din Edinburgh.
7. Dubrovnik, Croația

Dubrovnik este unul dintre cele mai frumoase orașe ale Croației. Înconjurat de ziduri, vârfuri muntoase și ape cristaline, orașul oferă aceleași priveliști spectaculoase și toamna, cu avantajul că nu este la fel de aglomerat.
Totodată, apa mării Adriatice rămâne caldă până în octombrie sau chiar noiembrie, astfel vă veți putea bucura și de o baie în mare, pe lângă plimbările în centrul vechi și locațiile în care au fost filmate unele scene din Game of Thrones.
Sursa: peroz.ro
04.03.2026
00:04
195
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
03.03.2026
22:41
246
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
270
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
287
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
392
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
369
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
395
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
382
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
396
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
429
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
04.03.2026
00:04
81
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
03.03.2026
22:41
234
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
262
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
278
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
387
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
364
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
387
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
376
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
391
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
422
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
03.03.2026
16:52
454
Carolina Novac: Femeile lider, esențiale pentru tranziția verde și modernizarea sectorului energetic
03.03.2026
16:33
532
Campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” promovează cariera didactică în rândul tinerilor la Comrat
03.03.2026
15:48
490
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
476
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
807
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
488
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
450
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
494
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
751
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
566
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
533
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
677
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
731
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
589
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
602
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
616
Horoscopul zilei 03.03.2026
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














