UTIL // Cum să îţi menţii TINEREŢEA cât mai multă vreme
2418
Sursa: sanatatesistaredebine.ro Tinereţea este o stare de spirit!
Tinereţea nu este doar cea mai de preţ perioadă din viaţa unei persoane, ci şi un subiect în atenţia tuturor specialiştilor în marketing care au preocupări în domeniu.
Această iluzie a tinereţii veşnice a dat naştere unei întregi industrii a cosmeticelor, a remediilor naturiste şi a farmaceuticelor.
Sportul a devenit o modalitate rapidă de modelare a corpului într-o manieră tot mai brutală şi mai puţin o activitate făcută din plăcere.
În acelaşi timp, chirurgia plastică a devenit modalitatea preferată de modelare corporală a celor care eşuează în a avea un stil de viaţă echilibrat sau a celor care, într-un astfel de mediu, fac o obsesie din a arăta mereu tineri.
Nu a fost descoperit încă elixirul tinereţii, iar metodele drastice de intervenţie asupra organismului nu sunt cele mai indicate pe termen lung.
Există însă o serie de lucruri pe care le poţi face pentru a menţine cât mai mult starea de bine a organismului, generată adesea de un tonus bun fizic şi mintal.
Iată câteva idei:
Hrăneşte-ţi creierul
Nu renunţa să înveţi, să explorezi şi să descoperi în permanenţă lucruri noi. Implică-te în activităţi cât mai diverse şi păstrează o atitudine optimistă.
Lipsa activităţii este cea care provoacă depresie în timp, ca urmare a resimţirii sentimentului de inutilitate sau ratare.
Psihicul este cel care determină modul în care percepem lumea exterioară şi implicit, în care reacţionează organismul la stimulii exteriori, îmbătrânindu-l înainte de vreme sau contribuind la menţinerea stării de sănătate pentru cât mai mult timp.
Monitorizează analizele hormonale
Efectuarea periodică a analizelor hormonale poate ajuta la atingerea unui echilibru hormonal, evitând astfel problemele care ar putea apărea, precum îmbătrânirea precoce, insomnia, libidou scăzut, pierderile de memorie şi fluctuaţiile în greutate.
Hormonii au un rol foarte important în organism, acţionând ca mesageri ai acestuia, responsabili cu monitorizarea proceselor chimice.
Un nivel scăzut de testosteron poate inhiba libidoul, în timp ce nivelul scăzut de progesteron este asociat insomniei şi perturbărilor de somn.
Chiar dacă îmbătrânirea organismului este un proces natural de neoprit, felul în care arăţi şi te simţi de-a lungul vieţii se află în legătură directă cu echilibrul hormonal.
Păstrează stresul sub control
Stresul este direct responsabil pentru îmbătrânirea corpului, dar şi pentru generarea unor boli care se manifestă sever.
Stresul cronic conduce la creşterea în greutate, instalarea insomniilor, apariţia stărilor de labilitate psihică dar şi a fluctuaţiilor nivelului de zahăr din sânge, făcându-se direct responsabil de apariţia diabetului.
Efectele stresului asupra organismului sunt uşor de observat cu ochiul liber. Există o suferinţă la nivelul pielii, prin apariţia ridurilor şi a eczemelor de orice fel.
De asemenea, căderea excesivă a părului, până la postura greşită a corpului, privirea abătută sau obosită, toate acestea influenţează felul în care ceilalţi ne percep şi ne afectează pe perioade lungi de timp.
Sportul poate fi un remediu pentru evitarea unor boli şi pentru menţinerea unei igiene psihice corespunzătoare.
Prin eliberarea de endorfine în timpul activităţii fizice, se poate restabili balanţa hormonală, astfel că starea generală de bine este mai uşor de obţinut.
Odihneşte-te suficient
Lipsa somnului conduce la apariţia bolilor cronice, crescând nivelul de stres din organism. Atunci când ne odihnim, funcţiile organismului sunt reduse la minimum, lăsându-i corpului posibilitatea de a se recupera după o zi plină.
Odihneşte-te între şapte şi nouă ore pe noapte şi bucură-te de starea de bine pe care ţi-o oferă un somn odihnitor. Nu lăsa televizorul sau telefonul să îţi întrerupă somnul pe parcursul nopţii şi nu te culca la ore prea târzii.
Cel mai bun interval pentru a merge la culcare se presupune că este cel între orele 22.00 şi 23.00.
Sursa: sanatatesistaredebine.ro
30.01.2019
19:05
3716
Trei ingrediente care te ajută să ADORMI în câteva minute
22.01.2019
16:01
2249
Ți-ai lasă vreodată bebelușul să doarmă pe ger afară?
19.12.2018
18:03
2634
Care-i secretul ei? Are 54 de ani şi pare încremenită în timp
18.12.2018
18:03
3061
FOTO // Ce bărbați erau odată…
15.11.2018
19:02
2733
Secretele care te ajută să îți PĂSTREZI tinerețea mai mult timp
07.11.2018
19:01
4547
Ce să mănânci înainte de culcare: IDEI pentru un somn liniștit
21.10.2018
11:06
2496
Partea pe care dormi este ESENȚIALĂ pentru sănătate! Tu pe ce parte dormi?
16.10.2018
08:02
3690
Câteva semne că bei prea multă cafea
21.09.2018
10:19
2757
NASA oferă suma de 13.000 de euro pentru 70 de zile de somn
05.09.2018
20:30
2474
O nouă tehnică de ADORMIRE pentru insomniaci pare să fie preferata tuturor
22.08.2018
08:30
2554
Cele mai bune spray-uri NATURALE pentru așternuturi!
21.08.2018
09:30
2617
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
27.03.2026
15:28
139
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
72
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
252
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
609
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
341
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
352
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
441
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
444
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
435
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
441
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
417
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
503
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
656
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
657
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
581
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
600
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
567
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
579
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
577
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
657
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
630
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
466
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
730
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
599
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
652
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














