UTIL // Cum puteți călători peste Prut, după ce România a inclus R. Moldova în zona ROȘIE: Precizările Ambasadei României la Chișinău
2290
Autoritățile de la București au aprobat o nouă Listă privind clasificarea țărilor în funcție de rata de incidență la COVID-19 cumulată, iar Republica Moldova a fost plasată în zona roșie.
Ambasada României în Republica Moldova precizează că această listă va intra în vigoare începând cu 3 octombrie curent.
Astfel, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei (spre exemplu, ședere pe termen scurt, tranzit), însă pot fi plasați în carantină, dacă nu se încadrează în excepțiile prevăzute de legislație.
Cetățenilor străini și apatrizilor care sosesc în România din Republica Moldova li se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile, cu următoarele excepții:
*Persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
*Persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea Direcției de Sănătate Publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
*Persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;
*Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
*Copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
*Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
*Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
*Elevii/studenții cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
*Persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată.
Cetățenii români, inclusiv cetățenii UE/ SEE/ Confederația Elvețiană, care revin în România din Republica Moldova sunt plasați în carantină, dacă nu se încadrează într-una din următoarele excepții:
*Persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
*Persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;
*Persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea Direcției de Sănătate Publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
*Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
*Copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
*Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
*Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
*Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
*Persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată.
Suplimentar excepțiilor de mai sus, a fost introdusă o nouă prevedere privind transportatorii, astfel: conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, se exceptează de la măsura carantinei dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional.
Se mențin modificările aduse legislației privind regimul carantinei, respectiv excepțiile pentru artiștii și staff-ul acestora, care sosesc în România pentru participarea la evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, precum și pentru membrii delegațiilor sportive care fac parte din delegațiile sportive ce sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, indiferent de zona de risc epidemiologic în care este încadrată țara din care sosesc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară.
20.02.2026
14:44
140
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
102
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
296
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
20.02.2026
12:25
362
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
20.02.2026
11:34
406
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
447
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
491
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
480
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
517
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
581
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
14:44
119
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
87
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
287

516
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
580
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
587
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
686
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
908
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
581
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
593
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
627
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
750
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
574
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
576
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
538
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
533
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
592
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
639
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
577
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
496
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi