UTIL // Ce trebuie să nu vă lipsească din casă în cazul unei pene de curent de durată
2763
Războiul din Ucraina a deconectat deja de două ori energia electrică în R. Moldova, iar situația s-ar putea repeta.
În asemenea situații, este bine să aveți în casă provizii de apă și alimente, pentru că lipsa pe termen lung a energiei ar putea duce și la oprirea alimentării cu apă potabilă în anumite zone.
„Omul de acasă trebuie să aibă o sursă de lumină, pentru că prima care se întrerupe este lumina. Asta este foarte ușor de făcut, mai ales în ziua de astăzi, când ai sisteme de iluminat pe LED care pe o baterie pot să ducă ore bune, adică iluminatul de urgență. Deci asta este un aspect. Doi - alimente neperisabile care nu trebuie să fie gătite neapărat, adică pe care pot să le consum imediat dintr-o conservă. Și atunci să nu ai nevoie să gătești, pentru că nu ai curent sau nu ai gaz, de exemplu, pentru o perioadă de timp”, a explicat șeful Departamentului pentru Situații Urgență de la București, Raed Arafat, potrivit Digi24.
Raed Arafat a subliniat că proviziile de apă potabilă sunt foarte importante.
„Pot să stai un pic fără apa menajeră, dar nu poți să stai fără apă de băut. Avem recomandare de pregătire de 72 de ore cel puțin, adică trei zile. Pentru aceste trei zile trebuie să se calculeze apă minimum 2 litri pe persoană, recomandabil chiar 4 litri pe persoană pe zi. Trebuie să ai alimentele pentru cele trei zile, trebuie să ai medicamentele tale pentru cele trei zile, trebuie să ai o sumă mică de bani lichizi, pentru că nu ești sigur dacă ATM-urile vor merge ca să retragi bani”, a mai spus Arafat.
Totodată, unitățile de infrastructură critică, precum spitale sau unități de pompieri, trebuie să aibă propriile generatoare. În sistemul medical al R. Moldova ar mai fi nevoie de 55 de generatoare, a anunțat recent ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Autoritățile române spun că riscul unui blackout masiv în România este puțin probabil, însă au anunțat că se pregătesc și pentru acest scenariu.
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















