UTIL // Poșta Moldovei face un ANUNȚ IMPORTANT. Până când vor putea bătrânii să își ridice pensiile
3958
Începând cu 1 septembrie, curent, beneficiarii de plăţi sociale îşi pot ridica banii de la Poşta Moldovei sau de la alt prestator ales exact în zilele în care şi le ridicau până a se decide transferul plăţilor date de la Banca de Economii şi Banca Socială.
Potrivit şefului adjunct al Direcţiei generale plată drepturi sociale din cadrul Casei Naționale pentru Asigurări Sociale (CNAS), Ecaterina Dvorean, pensiile şi alocaţiile sociale de stat pot fi ridicate de beneficiari până pe data de 20 a lunii curente, plăţile fiind efectuate în intervalul 1 - 20 al fiecărei luni. Dacă banii nu sunt ridicaţi în acest interval, atunci, în luna următoare, beneficiarul îşi poate ridica banii pentru două luni de la prestatorul de plăţi sociale ales. Însă, dacă plăţile sociale nu sunt ridicate timp de șase luni, ele sunt transferate către CNAS. Ulterior, aceste persoane se pot adresa oricând la CNAS pentru reluarea plăţilor.
Dacă beneficiarul nu şi-a ridicat pensia şi alte plăţi sociale pe o perioadă mai îndelungată, plata acestora se stopează, dar poate fi reluată la cererea beneficiarului. Însă nu trebuie să depăşească termenul de trei ani. După expirarea a trei ani de când plăţile nu au mai fost ridicate, banii nu se reîntorc.
Pensia, ajutorul social şi ajutorul lunar de stat, achitate prin intermediul Poştei Moldovei, vor putea fi ridicate doar conform locului de reşedinţă. Alte plăţi în zonele rurale vor fi ridicate de la oficiile poştale conform reşedinţei, iar în centrele raionale şi în municipiile Bălţi şi Chişinău, de la orice oficiu poştal.
Dacă un beneficiar de plăţi sociale se află peste hotare şi nu şi-a schimbat prestatorul de plăţi sociale, banii acestuia vor fi transferaţi către Poşta Moldovei. Dacă în termen de șase luni nu-şi ridică banii, aceştia vor fi transferaţi înapoi către CNAS de unde beneficiarul îi va putea ridica prezentîndu-se personal cu un act de identitate.
Beneficiarii de plăţi sociale pot alege să le primească prin intermediul unei bănci comerciale dintre nouă cu care CNAS are încheiate contracte. Este vorba despre Moldindconbank, Moldova Agroindbank, Victoriabank, EuroCreditBank, Fincombank, Eximbank, Energbank, Comerţbank, Mobiasbank. Aceştia vor primi gratis un card şi nu vor avea cheltuieli pentru întreţinerea acestuia. Prestatorul poate fi modificat ori de câte ori vrea beneficiarul.
CNAS achită pe moment diferite plăţi sociale la circa un milion de persoane.
08.05.2018
08:02
01.01.2018
15:29
30.12.2015
07:29
04.08.2015
15:42
25.05.2015
17:25
23.03.2015
17:26
14.01.2015
16:40
27.01.2014
17:40
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















