USM își consolidează capacitățile digitale, în cadrul unei vizite în Regatul Spaniei
996
O delegație a Universității de Stat din Moldova (USM), în frunte cu rectorul Igor Șarov, se află în Regatul Spaniei, în contextul implementării subproiectului IT Hub, parte integrantă a unui program strategic de modernizare instituțională, susținut financiar de Banca Mondială. Inițiativa are drept obiectiv principal consolidarea capacităților digitale ale USM, sprijinirea procesului de transformare educațională și extinderea rețelelor de cooperare internațională.
Potrivit unui comunicat de presă al USM, vizita are scopul de-a aprofunda dialogul academic internațional, a identifica cele mai bune practici în domeniul digitalizării învățământului superior și de-a explora noi oportunități de colaborare instituțională, cu accent pe aplicarea inteligenței artificiale în activitățile didactice și de cercetare.
Printre primele activități desfășurate se numără vizita la Serviciul Spaniol pentru Internaționalizarea Educației (SEPIE) – agenția națională responsabilă cu promovarea internaționalizării sistemului educațional din Spania. Întrevederea a evidențiat interesul comun pentru extinderea cooperării în cadrul programelor europene, mobilităților academice și parteneriatelor strategice.
De asemenea, delegația USM a avut o întrevedere cu vice-rectorulul Universității Complutense din Madrid, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa. Dialogul s-a concentrat pe teme de actualitate, precum digitalizarea procesului educațional, integrarea tehnologiilor emergente în curriculum și dezvoltarea de programe comune de cercetare și formare academică. În acest context, a fost exprimat interesul ambelor instituții pentru aprofundarea relațiilor de cooperare, fiind explorate perspective concrete care ar putea conduce, în viitorul apropiat, la semnarea unui acord formal de parteneriat interuniversitar.
Suita de acțiuni prevăzute în cadrul vizitei a inclus, în cea de-a doua zi, și o întrevedere cu decanul Facultății de Științe Politice și Sociologice, prof. univ. dr. Maria Esther del Campo Gracia, și cu directoarea Departamentului de Științe Politice și Administrative, conf. univ. dr. Gema Sánchez Medero. Întâlnirea a prilejuit un schimb de idei privind extinderea colaborării academice, cu accent pe dezvoltarea microcalificărilor, cercetării comune, organizarea de evenimente științifice și programe de studii cu diplomă dublă.
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor




















